Proprietarii de animale care nu vor avea autorizație de pășunat și le vor lăsa nesupravegheate pe terenurile agricole riscă să rămână fără turme și să plătească amenzi care pot ajunge până la 20.000 de lei. Proiectul de lege, care stabilește noile reguli în domeniu, este în dezbatre la Senat.
Autoritățile intenționează să schimbe regulile în ceea ce privește pășunatul pentru a evita distrugerea culturilor agricole. Nu se puține ori, turme întregi de animale au dat iama și au distrus munca multor fermieri. Parlamentul României vrea să modifice legislația actuală și să impună reguli stricte. În plus, amenzile vor ajunge până la 20.000 de lei.
Autorizație specială
Proiectul de lege care va stabili toate aceste lucruri se află în deszbatere publică la Senat. Astfel, proprietarii de animale vor primi o autorizație în aceea ce privește pășunatul. Acesta va conține: datele de identificare ale persoanei ce va supraveghea animalele de fermă; datele de identificare ale terenului de pășunat; efectivul de animale de fermă deținut și perioada de valabilitate a autorizației de pășunat.
Potrivit noului proiect legislativ deținătorii de animale vor avea două obligații principale: să efectueze pășunatul în conformitate cu autorizația deținută și să să supravegheze animalele personal sau să numească pe cineva.
Dacă o persoană fizică își va trimite animalele de fermă la pășunat neautorizat, atunci forțele de ordine vor trebui să verifice autorizația de pășunat și dacă animalele respective sunt supravegheate.
Amenzi usturătoare
Cei care își vor lăsa animalele la pășunat nesupravegheate sau nu vor avea autorizație riscă amenzi usturătoare și chiar confiscarea turmei.
„Dacă animalele de fermă sunt nesupravegheate, atunci forțele de ordin vor considera că au fost abandonate și vor emite un ordin de plasare a animalelor găsite într-un adăpost special, timp de trei zile calendaristice.
În aceste trei zile, se va putea solicita restituirea lor, altfel animalele respective vor putea fi vândute de autoritățile române. Persoanele fizice care își lasă animalele de fermă nesupravegheate vor risca amenzi între 3.000 de lei și 5.000 de lei.
Dacă animalele de fermă au pășunat pe fânețe sau pe terenuri arabile sau fără autorizație de pășunat, atunci amenzile vor fi între 3.500 de lei și 6.000 de lei. Persoanele juridice care nu respectă noile obligații vor fi sancționate cu amenzi până la 20.000 de lei“, se mai arată în proiectul de act normativ.
Proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlament și promulgat de președintele României. Apoi va fi publicat în Monitorul Oficial. Numai după ce vor fi îndeplinite aceste proceduri el va intra efectiv în vigoare.