Vă prezentăm maşinile viitorului

Vă prezentăm maşinile viitorului

Conceptele de azi sunt modelele pe care le vom conduce - sau doar admira - mâine. De la onestul Golf BlueMotion, insolitul, dar atât de prozaicul BMW Active Tourer, până la nepreţuitul McLaren P1.

Orice salon automobilistic care contează găzduieşte nu doar cele mai noi modele intrate în portofoliul producătorilor, ci şi concepte - maşinile care dau direcţia viitoare a industriei. Acestea din urmă pot fi ordonate în două categorii. Unele vor exercita un impact iminent asupra producătorilor şi utilizatorilor, urmând a fi lansate comercial într-un orizont de timp bine definit. Altele - cu bătaie mai lungă - au darul de a promova ideile şi tehnologiile considerate a avea potenţial. Majoritatea prototipurilor expuse la actuala ediţia a Salonului de la Paris fac parte din primul grup - al proiectelor care se vor concretiza într-unul, cel mult doi ani. De la onestul VW Golf BlueMotion, până la extravagantul McLaren P1. VW GOLF VII BLUEMOTION. Pe hârtie, noul Blue- Motion (1.6 TDI - 110 CP) este cel mai economicos Golf din toate timpurile, graţie consumului oficial aproape incredibil: 3,2 l/100 km. La clienţi, de la mijlocul anului viitor, cu o autonomie teoretică de peste 1.500 de kilometri. BMW ACTIVE TOURER. Pare o maşină plictisitoare, dar numai pentru cei care nu-s fanii mărcii. Pentru pasionaţi, micul "monovolum" (4,35 metri lungime) este, probabil, o apariţie de-a dreptul îngrozitoare. Asta pentru că, anul viitor, va deveni primul model de serie BMW cu tracţiune faţă. Nota bene: BMW s-a decis să facă acest pas nu doar din raţiuni economice. A profitat şi de faptul că majoritatea şoferilor de Seria 1 habar n-au că se află într- o maşină cu propulsie spate. SUZUKI S-CROSS. Un concept care n-are nicio legătură cu actuala linie stilistică a mărcii nipone. SUV-ul compact (4,31 metri lungime) care va fi produs, anul viitor, pe baza acestuia va fi un concurent pentru VW Tiguan. Mai important însă, modelul de serie ar trebui să declanşeze mult aşteptata (la Suzuki) revoluţie de design. AUDI CROSSLANE. Crosslane (4,21 metri lungime) este, în fapt, viitorul Q2. Primul dintr-o nouă familie de SUV-uri germane, care va mai cuprinde modelele Q4 şi Q6 - toate cu aspect de coupe, în genul celebrului BMW X6. Conceptul parizian mai face paradă cu un sistem de propulsie hibrid experimental şi incredibil de eficient. Consum mediu anunţat de Audi? 1,1 l/100 km. LEXUS LF-CC (un viitor concurent pentru BMW Seria 3 Coupe) şi McLAREN P1 ("urmaşul" miticului McLaren F1 - cea mai rapidă maşină din lume până la apriţia lui Bugatti Veyron) sunt două concepte care emană testosteron şi de la care îţi poţi lua cu greu ochii. Lexus LF-CC McLaren P1 PEUGEOT 2008. Încă un SUV/ crossover compact pregătit să intre în producţie. Are exact lungimea ciudăţeniei numite Nissan Juke (fiind, evident, mai scurt decât 4008). Va fi urnit din loc de o gamă de motoare turbo în trei cilindri (la mare modă), cu o unitate de 1.2 litri şi 110 CP - cap de afiş. CITIŢI ŞI:

  • S-Cross, conceptul care anunţă o revoluţie de design la Suzuki
  • Audi Crosslane, conceptul prezentat la Salonul de la Paris, anunţă noul SUV Q2
  • Volkswagen a prezentat cel mai economic Golf din toate timpurile la Salonul de la Paris

Ne puteți urmări și pe Google News