USR-PLUS i-a interzis lui Iohannis să mai vorbească în public. Scindarea este totală

Ministrul Justiției, Stelian Ion, iese la atac împotriva președintelui Klaus Iohannis. Poziția reprezentantului Justiției vine în contextul în care șeful statului s-a declarat nemulțumit de nedesființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, însă Stelian Ion susține că realitatea este alta. Mai mult decât atât, ministrul USR-PLUS lansează un apel către președinte.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, are un mesaj pentru președintele Klaus Iohannis. În contextul în care cel din urmă s-a declarat nemulțumit de nedesființarea SIIJ până în prezent, ministrul Justiției iese la atac: blocajul nu vine de la Ministerul Justiției, ci din coaliție și Parlament. Prin urmare, Stelian Ion solicită președintelui României să se implice în demersul în cauză.

Stelian Ion către Iohannis: Îi transmit o rugăminte. Criticile ar trebui adresate UDMR-ului

„Astăzi, președintele a transmis semnalul că este nemulțumit de aceste tergiversări, așa cum sunt și eu nemulțumit de atâta vreme. Îi transmit președintelui rugămintea de a se implica în depășirea acestui blocaj, din care putem ieși doar dacă toți respectăm programul de guvernare și recomandările instituțiilor europene”, a notat Stelian Ion pe Facebook.

Reprezentantul Justiției din România a mai punctat că nu el ar trebui criticat pentru situația de față, ci UDMR. „Ministerul Justiției a transmis forma corectă, avizată favorabil și de Comisia de la Veneția, pe care UDMR o ignoră cu bună-știință. Criticile cred că ar trebui îndreptate înspre UDMR, nu înspre Ministerul Justiției”, s-a exprimat Stelian Ion.

Potrivit lui Stelian Ion, mai multe soluții propuse pentru deblocarea proiectului au fost ignorate de coaliția de guvernare. Printre acestea se numără și următoarea: la cererea judecătorului sau procurorului care are calitatea de suspect sau inculpat, cauza să fie trimisă spre soluţionare la un serviciu teritorial egal în grad și învecinat cu parchetul care efectuează urmărirea penală.

USR-PLUS nu va accepta „cosmetizări ale legislației”

„Faptul că soluțiile sunt respinse sistematic, fără argumente solide, arată că nu toți partenerii din coaliție doresc desființarea reală a SIIJ și caută modalități de a menține în viață această structură.

Legile justiției puteau fi aprobate din luna aprilie, după ce Ministerul Justiției a transmis proiectele pe 26 martie 2021.

Până în septembrie ar trebui finalizate negocierile, dar ar fi de ajutor ca acestea să nu se îndepărteze de programul de guvernare. Negocierile nu se vor încheia oricum: USR PLUS nu va accepta cosmetizări ale legislației fără modificări de substanță și va insista asupra promovării liniilor apreciate deja inclusiv de organismele internaționale (Comisia Europeană, Comisia de la Veneția, GRECO)”, a mai transmis ministrul Justiției.

Iohannis îl critică pe ministrul Justiției

Amintim că președintele Klaus Iohannis l-a criticat, miercuri, pe ministrul Justiției Stelian Ion și i-a reproșat întârzierea în modificarea legilor justiției și eșecul discuțiilor referitoare la desființarea SIIJ.

„Având în vedere de unde am pornit, pot să spun da, coaliția funcționează, dar nu funcționează perfect. Sunt multe lucruri care nu funcționează. Bunăoară, SIIJ nu a fost desființat. Chit că toată lumea s-a lăudat că așa va face, dar ministrul Justiției nu a găsit încă calea potrivită.

Legile justiției... nici nu există un proiect acceptat în coaliție și sunt și eu nemulțumit de aceste lucruri. Sunt și alte și alte reforme care au fost promise și deocamdată auzim că se întâlnesc și discută. Este mult de lucru, dar această formă eu sunt convins că poate să funcționeze”, a declarat Klaus Iohannis.

Cum vor fi numiți procurorii. Ce propune Stelian Ion

Stelian Ion a mai transmis că, în privința legilor justiției și a reformelor promise de guvernare în acest sens, principalele subiecte ale dezbaterilor sunt: procedura de numire și revocare a procurorilor de rang înalt, prerogativele procurorului general, situația poliției judiciare, modalitatea de alegere a membrilor CSM.

Toate acestea se află „încă în negociere și nu am căzut deocamdată la un acord”, a transmis ministrul Justiției.

Stelian Ion susține că a propus o soluție în ceea ce privește numirea procurorilor de rang înalt: „O procedură în două etape, cu implicarea Secției pentru procurori a CSM. Un lucru spun răspicat: varianta pe care o voi promova va fi în sensul diminuării factorului politic în această procedură de numire/revocare. Un rol crescut al Secției pentru procurori este esențial. De-a lungul timpului, Secția pentru procurori a adus în avizele sale la propunerile pentru numirea procurorilor cu rang înalt argumente care ar trebui să fie luate în considerare, și nu ignorate”.