USR-PLUS a mers pe mâna unui om controversat, care ar fi turnat-o la Securitate pe scriitoarea Herta Muller.
Unul dintre oamenii care ar fi dat informații la Securitate despre scriitoarea Herta Muller se află în grațiile USR-PLUS. Este vorba despre Walther Konschitzky. Cel care a fost numit de USR Timiș în echipa de coordonare științifică a Muzeului Satului Bănățean.
Cristian Moș, vicepreședintele USR al CJ Timiș, a explicat și ce a stat la baza acestei numiri. „Specialiștii vor aduce plus valoare în această instituție care are mare nevoie de un suflu nou și de o direcție care să ne ajute să o transformăm într-un reper pentru zona de vest a țării”. A explicat oficialul de la USR.
Herta Muller ar fi fost turnată la Securitate de cel numit în funcție de USR-PLUS
Scriitorul Walther Konschitzky este și editor, etnolog și fotograf. Este originar din Bacova, Timiș, și trăiește în Germania, conform ziaruldevest.ro.
Numirea lui Walther Konschitzky a fost anulată. Locul său va fi ocupat de Daniela Crainic, după cum a anunțat vicepreședintele CJ Timiș
După ce numirea a stârnit controverse, Cristian Moș a revenit. Și a anunțat că numirea respectivă a fost revocată. În aceste condiții, locul lui Walther Konschitzky va fi luat de Daniela Crainic, a afirmat vicepreședintele USR al CJ Timiș.
„În urma informațiilor apărute în articolele din presa locală, cu privire la colaborarea domnului Walther Konschitzky cu Securitatea, vă anunț că, în această dimineață, am purtat o discuție atât cu directorul Muzeului Satului Bănățean, domnul Dănuț Radoslav, cât și cu o parte dintre membrii Consiliului de Administrație al Muzeului și am primit asigurări că numirea domnului Walther Konschitzky în Consiliul Științific o să fie revocată în cel mai scurt timp”. A fost anunțul oficialului USR.
„În locul dumnealui, o să fie numită doamna Daniela Crainic, Președintele Asociației Lunca Pogănișului – asociație care are ca scop identificarea, conservarea și promovarea valorilor culturale și naturale locale și ale patrimoniului local”. A mai precizat Cristian Moș legat de acest subiect.