Ursul boierului Cornescu îl rupe în bucăți pe vizitiul nacealnicului Bârzof. Bucureștii de altădată

Volumul Ion Ghica - Opere (I). Scrisori către Vasile Alecsandri. Convorbiri economice, editat de Fundația pentru Știință și Artă și Muzeul Național al Literaturii Române cu prilejul Centenarului Marii Uniri este, dincolo de valoarea memorialistică inestimabilă, o oglindă a societății noastre din vremea în care statul românesc se pregătea să scoată capul în istoria mare.

Printre nenumăratele scrisori expediate de Ion Ghica prietenului Vasile Alecsandri, redate în această carte extraordinară (1.320 de pagini, prefață marca Eugen Simion, ediție critică și studiu introductiv de Ion Roman), se disting pagini de mare finețe descriptivă. Ion Ghica are mână sigură nu doar atunci când conturează portrete de domni, boieri sau stăpânitori străini, ci și atunci când își propune să imortalizeze metehnele, viciile, capriciile oamenilor sau pur și simplu pânza colorată a vechiului târg București.

1 ghenarie 1885

​Stă mărturie răvașul expediat de la Londra, 1 ghenarie 1885, poetului Vasile Alecsandri, sub titlul „Bârzof”: „Scumpul meu amic, auzit-ai de unul Bârzof”, își începe Ghica gândurile. „Dacă n-ai auzit, eu să-ți spui cine și ce era; căci l-am văzut și l-am auzit cu ochii și cu urechile mele”. Devorând în continuare broderia de epocă a lui Ghica, aflăm că Bârzof era un nacealnic și un cartofor irecuperabil, un polițai al generalului Zaltukin, omu

Florin Dumitrescu, mai fericit ca niciodată. Vestea cea mare pentru fani: Începe o nouă eră

Zodiile cu noroc în această perioadă. Stare de bine, vești bune și mult optimism 

Boierii lui însă stau la masă cu nacealnicii, „bat” cărți și-și risipesc averile. Fixându-le trăsăturile și, mai ales, apucăturile, Ion Ghica intră, și pe această cale, în istorie. „Boierii noștri pe atunci erau mai toți vânători mari și călăreți vestiți; le plăceau caii arăbești și ungurești; aveau poștalioane de câte șase și opt cai românești iuți ca zmeii; țineau prin curți și în casă câni, lupi, urși, vulturi, corbi, privighetori, cocori, tot felul de păsări și de lighioane”. Fețe alese, obiceiuri pe măsură.

Răutatea lui Timofei

„Costache Cornescu avea pe Moș Martin, un urs mare negru, pe care-l crescuse de mititel cu o îngrijire cu totul părintească”, notează Ghica. Apropiindu-se de miezul poveștii, când Moș Martin se transformase deja întro namilă ținută în lanț, Ion Ghica e savuros:

„Timofei, vizitiul lui Bârzof, luase obiceiul de îndată ce lăsa pe stăpâne-său la scară de se suia la cărți, el se ducea în fundul curții și se juca cu ursul; se punea la o distanță afară de lungimea lanțului cu care era legat dobitocul și tăbăra cu biciul pe dânsul, și-l bătea, și-l bătea ceasuri întregi. De trei luni, Moș Martin înghițea această umilință, dar pe mormăite; își făcea el planul său de răzbunare, și într-o zi, când începe bătaia biciului, ursul se tot trage încetul cu încetul înapoi, din ce în ce mai aproape de stâlp; cu cât ursul se trăgea, cu atât Timofei înainta, ca să poată ajunge să-l bată peste ochi și peste bot; până ce deodată fiara, făcânduși vânt, se repede din toată lungimea lanțului, îl ajunge cu laba, îl trage la dânsul și-l sfâșie în bucăți. A strigat bietul băiat cât a putut, dar cine să-l auză tocmai în fundul curții Cornescului, care era cât un bărăgan de mare!”

Astfel de schițe savuroase, întretăiate de subiecte incendiare, precum „Afacerea Strussberg” sau complotul împotriva lui Cuza nu sunt doar sarea și piperul celor trei volume dedicate lui Ion Ghica, ci, de-a dreptul, frânturi din istoria noastră. O istorie pe care, din păcate, n-am învățat-o la școală.

Cine a fost Ion Ghica?

Ion Ghica (n. 12 august 1816 - d. 22 aprilie 1897, Ghergani, Dâmbovița) a fost un om politic, matematician, diplomat, de patru ori președinte al Academiei Române, lider al grupării liberale moderate, de trei ori prim ministru al României. A marcat scena politică la mijlocul veacului al XIXlea, fiind unul dintre liderii mișcării revoluționare de la 1848. A lucrat alături de Alexandru Ioan Cuza la administrarea Principatelor Române pentru ca, ulterior, să pună umărul la detronarea sa.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)