O decizie luată de autoritățile franceze după asasinarea profesorului Samuel Paty va stărni furia musulmanilor.
Franța a fost marcată în ultimele zile nu numai de extinderea pandemiei de coronavirus, ci și de atentatul căruia i-a căzut victimă profesorul Samuel Paty, cel care a fost decapitat în apropierea colegiului unde preda istorie și geografie. Atacatorul, Abdullakh Anzorov, în vârstă de doar 18 ani, a fost împuşcat mortal de poliţişti, asupra sa trăgându-se nouă gloanţe. El s-a răzbunat pentru că profesorul le arătase elevilor caricaturi care îl reprezentau pe profetul Mahomed.
După acest caz tulburător, Președintele Asociației Regiunilor din Franța, Renaud Muselier, a anunțat publicarea unei cărți ce reunește caricaturi religioase și politice pentru elevii de liceu, ce va fi distribuită în multe astfel de instituții de învățământ, ca reacție la asasinarea profesorului Samuel Paty, conform bfmtv.com.
Franța, terorizată de islamiști. Profesor decapitat din cauza caricaturilor cu Mahomed
Poliția franceză a făcut patru arestări după oribilul atentat teroristț
„Această carte să poată fi pusă la dispoziția tuturor elevilor de liceu din Franța”
„Noi, președinții regiunilor Franței, luăm astăzi inițiativa de a pregăti publicarea unei cărți care reunește cele mai izbitoare desene animate religioase și politice publicate în presa regională alături de cele publicate în presa națională. Vom cere unui colegiu de istorici să pună în perspectivă dreptul la caricatură în istoria politică a țării noastre” a anunțat Renaud Muselier cu ocazia Congresului Regiunilor Franței la St-Ouen (Seine-Saint-Denis).
Președintele Regiunilor din Franța a mai spus, de asemenea, că Ministerul Educației Naționale va fi „asociat cu această inițiativă, astfel încât această carte să poată fi pusă la dispoziția tuturor elevilor de liceu din Franța”.
„Prin acest gest, respectându-ne abilitățile, dorim să dăm mărturie angajamentelor noastre de a apăra valorile Republicii și dreptul fundamental al fiecăruia dintre concetățenii noștri de a trăi în pace și libertate”, a declarat Renaud Muselier, cel care a ținut, apoi, un moment de reculegere în memoria profesorului Samuel Paty ucis cu brutalitate.