Viitorul secretar general al NATO, înlocuitorul lui Jens Stoltenberg ar putea fi o femeie. Este vorba despre Mette Frederiksen, prim-ministrul danez care tocmai a primit o invitație la Casa Albă. VIzita programată la Washington a dat naștere la numeroase speculații pe acest subiect. Analiștii sunt de părere că premierul danez îndeplinește mai multe criterii care o recomandă ca lider al Alianței Nord-Atlantice.
Mette Frederiksen este văzut ca un candidat serios, nou, care ar putea să-l înlocuiască pe Jens Stoltenberg la conducerea NATO. Deși are mai multe calități care o recomandă pentru a conduce alianța, Mette Frederiksen ar avea nevoie și de binecuvântarea Washingtonului. Speculațiile cu privire la nominalizarea premierului danez au apărut după ce Washingtonul a anunțat că președintele Joe Biden o va găzdui pe Frederiksen, luna viitoare, la Casa Albă. Invitația a alimentat speculațiile cu privire la faptucl că SUA o vor susține pentru a prelua conducerea NATO.
Actualul secretar general, Jens Stoltenberg, urmează să părăsească postul la sfârșitul lunii septembrie, după mai multe prelungiri. Este drept că, în lipsa unui înlocuitor acceptat de toată lumea, avem și posibilitatea ca mandatul actualului șef al NATO să mai fie prelugnit câteva luni. Aliații caută un politician cu alura unui șef de guvern, dar care să fie o femeie.
Există o presiune puternică pentru a desemna o femeie la conducerea NATO, dat fiind că toți șefii anteriori au fost bărbați. În același timp, Danemarca este văzută ca o țară de mijloc în cadrul alianței, un susținător puternic al Ucrainei, dar mai mflexibilă decât alte țări de pe flancul estic.
„Cred că este un candidat serios. Ea este într-adevăr luată în serios de o serie de aliați mai mari”, a declarat un diplomat vest-european, citat de Politico.
Acesta a precizat că premierul danez a avut o poziție foarte solidă în cursul războiului din Ucraina, după cum relatează Politico.
Punctele slabe ale premierului danez
Pe de altă parte, Frederiksen provine din Danemarca, țară care a ocupat poziția de secretar general al NATO, între 2009 și 2014, prin fostul premier Anders Fogh Rasmussen.
„Nu toți aliații ar putea fi fericiți să vadă un alt candidat dintr-o țară nordică”, a declarat diplomatul vest-european.
Danemarca este, de asemenea, în urmă și cu bugetul alocat apărării, o problemă care ar putea stârni îngrijorare în unele capitale. Copenhaga a cheltuit doar 1,38% din PIB pentru apărare în 2022, potrivit celor mai recente estimări NATO. Țara este departe de obiectivul de 2% al alianței.
Invitația făcută premierului danez a stârnit curiozitatea în Europa cu privire la poziția lui Frederiksen. În timp ce decizia finală necesită unanimitate între cei 31 de membri ai alianței, guvernul american a verificat în mod tradițional candidații înainte de selecție. Premierul danez a minimalizat speculațiile privind o posibilă schimbare a postului, insistând luna trecută că nu este un candidat. Nici biroul său de presă nu a răspuns la întrebări privind ultimele discuții pe acest subiect.