Marco Vicenzino expert geopolitic, Sursa foto: Arhiva EVZObiectivul constant al papalității de a pune capăt războiului l-a dus pe Francisc în zone de conflict, inclusiv în Sudanul de Sud și Irak. Încercările sale de a intermedia conflictul din Ucraina s-au întors adesea împotriva sa. În timp ce Rusia a ignorat, în general, demersurile sale, liderii ucraineni au devenit frustrați de declarațiile adesea contradictorii ale lui Francisc, care sugerau imparțialitate, dar în cele din urmă au salutat un sprijin papal mai mare.
În conflictul din Gaza, sprijinul deschis al lui Francisc pentru palestinieni și condamnarea Israelului au atras aplauze din partea lumii arabe și a majorității presei internaționale, influențând opinia publică. Cu toate acestea, a complicat, de asemenea, diplomația Vaticanului și rolul său de mediator internațional și a adus relațiile dintre Vatican și Israel la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.
Africa reprezintă 20 % dintre catolicii din întreaga lume, numărul credincioșilor crescând cel mai rapid și produce cei mai mulți preoți. Întrucât catolicii reprezintă, de asemenea, 20 % din cei 280 de milioane de locuitori ai continentului, Africa a fost în prim-planul misiunii Papei Francisc, deoarece și el provine de pe un continent în curs de dezvoltare.
Reacția Chinei la decesul lui Francisc a fost în mare măsură tăcută, în afară de o declarație diplomatică de bază prin care și-a exprimat condoleanțele pentru moartea sa. Apropierea istorică a Vaticanului de China sub Francisc a reprezentat o importantă spargere a gheții după ce relațiile au fost întrerupte în 1951. De atunci, comunitatea creștină persecutată a funcționat în mare parte în clandestinitate, cu un număr estimat la 40 de milioane în prezent. Deși s-a ajuns la un acord privind numirea episcopilor în 2018, Francisc nu și-a putut atinge obiectivul de a restabili relațiile diplomatice depline. Următorul papă va continua să acorde prioritate Chinei, în special în lumina rolului său global în creștere și a creșterii creștinismului în Asia.
Francisc a fost foarte popular în regiunea sa natală, America Latină, în special în rândul comunităților sărace și de bază. El a călătorit adesea în această țară și chiar a vizitat Columbia pentru a sprijini pe deplin eforturile de reconciliere ale guvernului cu insurgenții de extremă stânga FARC. Un referendum a fost respins în cele din urmă, dar a fost introdus ca lege în legislativul columbian. Francisc a negociat chiar noi legături între SUA și Cuba, care au fost în cele din urmă anulate de Trump, dar a încercat rareori, dacă a încercat vreodată, să determine schimbări democratice mai ample în Cuba.
De-a lungul celor 12 ani de papat, Francisc nu a vizitat niciodată țara sa natală, Argentina, din cauza diviziunilor profunde din trecut, unde detractorii săi l-au etichetat drept un „papă peronist” de stânga și acuzații de mușamalizare a scandalurilor sexuale. Acestea au reflectat criticile mai ample ale detractorilor lui Francisc în Biserica Catolică și nu numai.
Prezența impunătoare a Papei Francisc pe plan internațional va fi dificil de urmat. Papalitatea sa a fost mai mult decât obișnuită și istorică, marcată de multe premiere. A fost primul papă non-european în 1 300 de ani. A devenit Suveran Pontif atunci când, în 2013, Papa Benedict al XVI-lea a devenit primul lider catolic care a abdicat din 1415. A fost primul papă iezuit, un ordin monastic cunoscut pentru autonomie și pentru faptul că sfidează adesea puterea stabilită. Susținătorii săi își vor aminti de el ca de Papa poporului, care a dus o viață modestă, s-a ocupat de cei săraci și mai puțin norocoși, a apărat mediul înconjurător și a înfruntat adversarii din interiorul și din afara Bisericii.
Cu toate acestea, succesorul său va trebui să țină cont de consecințele administrației dezordonate a lui Francisc, de centralizarea excesivă a puterii, de golirea de conținut a instituțiilor și de incapacitatea de a aborda scandalurile sexuale și disputele teologice. Pentru conservatorii tradiționali, Francisc a mers prea departe. Pentru liberalii moderniști, el nu a mers suficient de departe.
Aceste diviziuni l-au precedat cu mult pe Francisc și vor persista și mai mult cu succesorii săi. Chiar și dincolo de Francisc, moștenirea lui Ioan Paul al II-lea, al doilea cel mai longeviv pontif al Bisericii din 1978 până în 2005, continuă să umbrească papalitatea și Biserica în general astăzi.
Next pope will struggle in francis's political shadow, and his predecessors
The papacy’s constant focus on ending war, took Francis to conflict zones including South Sudan and Iraq. His attempts to broker the Ukraine conflict often backfired. While Russia generally ignored his outreach, Ukrainian leaders grew frustrated with Francis’s often contradictory statements implying impartiality but eventually welcomed greater papal support.
In the Gaza conflict, Francis’s outright pro-Palestinian support and condemnation of Israel drew plaudits from the Arab world and most international media impacting public opinion. However, it also complicated Vatican diplomacy and its role as international mediator and brought Vatican-Israel ties to its lowest point in decades.
Africa represents 20 per cent of Catholics worldwide, the fastest growing number of faithful and produces the most priests. With Catholics also constituting 20 per cent of the continent’s 280 million people, Africa was at the forefront of the mission of Pope Francis, as he also originated from a developing continent.
Although widely welcomed in Africa, Francis’s social views often clashed with the widespread conservatism among the region’s faithful. Although the results of Francis’s work in Africa are debatable, few will question his deep concern for the region. His successor will be expected to build and expand upon Francis’s outreach to the continent.
China’s reaction to Francis’s death was largely muted, apart from a basic diplomatic statement expressing condolences on his passing. The Vatican’s historic rapprochement with China under Francis was an important breaking-of-the-ice after relations were severed in 1951. Since then, the persecuted Christian community largely operated underground with an estimated 40 million today. Although agreement was reached on the appointment of bishops in 2018, Francis was unable to achieve his objective of restoring full diplomatic relations. The next Pope will continue to prioritize China, particularly in light of its rising global role and Christianity’s growth in Asia.
Francis was highly popular in his home region of Latin America, particularly with the poor and grassroots communities. He often traveled there and even visited Colombia to fully support government reconciliation efforts with far-left FARC insurgents. A referendum was eventually rejected but shoved through Colombia’s legislature as law. Francis even brokered new U.S.-Cuba ties, which were eventually reversed by Trump, but rarely, if ever, attempted to shape wider democratic changes in Cuba.
Throughout his 12-year papacy, Francis never visited his native Argentina due to deep past divisions, where his detractors labeled him a left-wing “Peronist Pope” and accusations of covering up sex scandals. These reflected broader criticisms by Francis’s detractors in the Catholic church and beyond.
Pope Francis’s imposing presence internationally will be a difficult act to follow. His papacy was anything but ordinary and nothing short of historic marked by many firsts. He was the first non-European pope in 1,300 years. He became Pontiff when in 2013 Pope Benedict XVI became the first Catholic leader to abdicate since 1415. He was the first Jesuit pope, a monastic order known for autonomy and often defying established power. His supporters will remember him as the People’s Pope who lived a modest life, catered to the poor and less fortunate, championed the environment and stood up to opponents inside and outside the Church.
However, his successor will have to reckon with the consequences of Francis's disorderly administration, over-centralization of power, hollowing out of institutions, and inability to address sex scandals and theological disputes. For traditional conservatives, Francis went too far. For liberal modernists, he did not go far enough.
These divisions long preceded Francis and will linger more prominently with his successors. Even beyond Francis, it is mostly the legacy of John Paul II, the Church’s second longest pontiff from 1978 to 2005, that continues to overshadow the papacy and the broader Church today.
