Următoarea ţintă a Rusiei în Europa? Sunt 1.351 km între capitala noastră şi a lor

Următoarea ţintă a Rusiei în Europa? Sunt 1.351 km între capitala noastră şi a lor

Guvernul Rusiei a aprobat vineri o listă „cu ţări neprietenoase”, document în care au fost incluse doar Statele Unite ale Americii şi Cehia.

Următoarea ţintă a Rusiei în Europa? Sunt 1.351 km între capitala noastră şi a lor. Aceasta este distanţa rutieră între Bucureşti şi Praga. Revenind la lista cu „ţările neprietenoase”, trebuie spus că a fost publicată pe site-ul oficial rusesc de informaţii juridice.

Anunţul vine în contextul unor tensiuni persistente între Moscova şi statele occidentale, aşa cum informează TASS, Reuters şi AFP, citate de Agerpres. „Se aprobă lista ataşată cu state străine care comit acţiuni neprietenoase împotriva Federaţiei Ruse, a cetăţenilor Federaţiei Ruse sau a persoanelor juridice ruse”, se arată în document.

Astfel, măsuri în conformitate cu decretul semnat la 23 aprilie de preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, anumite măsuri vor viza doar Statele Unite ale Americii şi Republica Cehă. Liderul de la Moscova a semnat luna trecută o lege care limitează numărul angajaţilor locali ai misiunilor diplomatice străine şi ai altor agenţii.

Următoarea ţintă a Rusiei în Europa?

De asemenea, Vladimir Putin a ordonat guvernului să întocmească o listă a statelor „neprietenoase” ce vor fi vizate de restricţii, ceea ce s-a şi întâmplat. Astfel, misiunile diplomatice americane nu mai pot angaja deloc personal local, în timp ce misiunile cehe ar putea angaja maximum 19 persoane.

Preşedintele Cehiei, Miloš Zeman, la o întâlnire cu Vladimir Putin (15 mai, 2017)

 

Conform sursei citate, lista apare cu doar câteva zile înainte de prima întâlnire dintre secretarul de stat american Antony Blinken şi şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov. Ambasada SUA la Moscova anunţase în această săptămână că va reduce majoritatea serviciilor consulare din cauza sancţiunilor ruse, care au forţat-o să se separe de majoritatea personalului său local şi să-şi reducă „mâna de lucru cu 75%”.

Totuşi, în cursul zilei de vineri, misiunea diplomatică americană a anunţat că va relua temporar serviciile consulare pentru americani. „Moscova a subliniat întotdeauna dorinţa sa pentru dialog”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Sunt 10 ţări neprietenoase sau două?

Secretarul de presă al lui Putin a mai subliniat că doar două ţări au fost incluse pe lista respectivă, chiar dacă presa din Rusia s-a referit anterior la zece ţări în total, printre care şi Marea Britanie.

Relaţiile americano-ruse s-au degradat pe fondul acuzaţiilor Washingtonului de ingerinţă în alegerile prezidenţiale americane din 2020, în care ar fi fost orchestrate operaţiuni de spionaj şi atacuri cibernetice. Administraţia lui Joe Biden a dispus în aprilie noi sancţiuni împotriva unor entităţi legate de Rusia. S-a decis şi expulzarea unui grup format din zece diplomaţi, iar băncilor americane li s-a interzis să cumpere direct datoria emisă de Rusia.

În acest context, mai multe ţări din Europa de Est şi-au înmulţit în ultimele săptămâni deciziile de expulzare a unor diplomaţi ruşi. Printre ele se numără şi Cehia, ai cărei înalţi demnitari Praga au fost în fruntea acestei mişcări. Aici s-a ajuns după ce ce Guvernul Cehiei a acuzat serviciile secrete ruseşti că ar fi provocat explozia unui depozit de arme. Aşa cum era de aşteptat, Moscova n-a rămas datoare şi a trecut la represalii, expulzând diplomaţi ai ţărilor respective.

Ne puteți urmări și pe Google News