Urmașul lui Oprescu declară război drogurilor

Urmașul lui Oprescu declară război drogurilor

Primarul general interimar al Capitalei, Ştefănel Dan Marin, a declarat că va derula acţiuni pe teren pentru stoparea consumului de droguri stupefiante

"În calitate de cetăţean am susţinut programul de eliminare a respectivelor magazine care vindeau etnobotanice, cred că acest program poate fi susţinut mult mai accelerat şi mă voi implica cu promisiunea ca, de la nivelul Primăriei Capitalei, să stabilim împreună respectivele acorduri şi programe punctuale, astfel încât să dăm nişte semnale că lucrul acesta nu este acceptat în municipiul Bucureşti nu doar la nivel declarativ, vom avea acţiuni practice pe teren împreună cu tinerii, cu cei care doresc să se implice, astfel încât să stopăm - într-o primă fază să diminuăm - ceea ce înseamnă consumul de droguri", a spus Ştefănel Dan Marin, cu prilejul participării la conferinţa "Administraţia publică, pilon central al politicilor antidrog", eveniment desfăşurat în parteneriat cu CIADO România şi găzduit de Primăria sectorului 2.

La rândul său, primarul Neculai Onţanu a afirmat că strategia antidrog a sectorului 2 concepută până în 2020 reprezintă un document solid, aliniat noii strategii a Uniunii Europene în acest domeniu.

"Accentul cel mai important pe care îl punem astăzi în strategia noastră antidrog este profilaxia. Experienţa ne spune că dependenţa de droguri are câteva cauze fundamentale: lipsa supravegherii şi a afecţiunii parentale, anturajul dubios, lipsa de preocupări şi perspective, blazarea, plictiseala, fronda. Ca să previi trebuie să cunoşti şi să înţelegi. Problematica dependenţei de droguri este una sensibilă, sufletească, înainte de a deveni una legală", a spus Onţanu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte profilaxia, a fost creată, în sector, infrastructura educaţională necesară - cluburi pentru tineret ce descoperă talente şi încurajează pasiuni, programe şi acţiuni atractive, festivaluri şi concursuri menite să le asigure tinerilor o preocupare, un ideal, oferindu-le respect de sine şi satisfacţii care să îi ţină departe de tentaţiile morbide.

"Dependenţa de droguri este un fenomen complex, o problemă de siguranţă a cetăţeanului şi de securitate naţională, implicând în combaterea sa aproape toate sferele domeniului social - sănătate, educaţie, instituţiile care asigură ordinea, liniştea publică şi aplicarea legii, precum şi organizaţiile neguvernamentale. Principalii noştri colaboratori rămân profesioniştii de la Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO), membru EURAD (Europa Împotriva Drogurilor)", a menţionat edilul Onţanu.

Prefectul Capitalei, Nicolae Petrovan, consideră că este importantă promovarea voluntariatului mai ales în rândul adolescenţilor şi tinerilor. "Din păcate, din cauza unor politici sociale greşite s-a ajuns la un nivel de asistaţi social insuportabil", a adăugat Petrovan.

La rândul său, reprezentantul CIADO România, Gigel Lazăr, a menţionat că în Bucureşti sunt aproape 27.000 de consumatori de droguri în evidenţă şi aflaţi în tratament.