Urmașul lui Bolojan, ales cu 70% din voturi la președinția CJ Bihor

Urmașul lui Bolojan, ales cu 70% din voturi la președinția CJ BihorConsiliul Județean Bihor Sursa foto: CJ Bihor

Mircea Mălan a obținut  141.996 voturi, adică 69,93% din totalul voturilor exprimate de cei 210.000 de bihoreni prezenți la vot.

Președinte ales cu sprijinul lui Bolojan, al PNL, PSD, UDMR, USR

Liberalul Mircea Mălan este noul președinte al Consiliului Județean Bihor după alegerile din 4 mai 2025. Avocat de profesie, Mircea Mălan a fost viceprimar al municipiului Oradea, timp de două mandate (2012-2020). El a fost  vicepreședinte al CJ Bihor (2020 -2024), în echipa lui Ilie Bolojan.După plecarea lui Ilie Bolojan la Senat, Mircea Mălan a devenit președintele interimar al Consiliului Județean Bihor.

Mircea Mălan

Mircea Mălan Sursa foto: CJ Bihor

Din această poziție, Mălan a candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor. S-a bucurat  de o susținere fără precedent din partea PSD, PNL, UDMR și USR. Mălan a candidat cu  deviza - „Continuăm pe drumul cel bun!” . Astfel a confirmat că va merge pe urmele predecesorului său, Ilie Bolojan. Mircea Mălan este căsătorit și tatăl a doi copii, este membru PNL din 1993, și prim-vicepreședinte al PNL Bihor.

Alegeri locale cu erori legislative

Pe lângă PNL, trei formațiuni au avut candidați la președinția CJ Bihor. AUR a intrat în alegeri cu inginerul electronist, Ciprian Blejan, SOS România cu Alexandru Burdescu, un inginer topograf, iar Partidul Patrioților Români cu fostul deputat Mihai Lasca. Candidatul AUR a obținut peste 25% din voturi, iar ceilalți doi câte două procente.

Pentru șefia CJ au votat cu 30.000 mai puțini bihoreni decât pentru președinția României. Aceasta din cauza unei „erori legislative” . Alegătorii nu și-auputut  exercita votul la locale decât în secțiile de care aparțineau. „Dintr-o eroare legislativă, bihorenii nu au putut vota decât în secția de votare de la locul de domiciliu. Pe listele suplimentare sunt 30.000 de bihorenii care nu au putut vota  pentru că nu erau la domiciliu”, a spus Mircea Mălan.

Ce avere are  președintele ales al Consiliului Județean Bihor

Conform declarației de averea din 2024, Mircea Mălan  deține patru terenuri în Oradea din care cele mai mari sunt  de 852 m2, 1.364 m2. În comuna natală, Alparea a obținut, prin donație,  9.236 m2, teren agricol. A cumpărat terenuri, împreună cu soția: 1.752 m2 la Felcheriu, 107.440 m2 în Hidișelu de Sus, 10.000 m2 teren forestier, la Valea Târnei.  Mircea Mălan are și patru terenuri  pe numele fiicei, Mălan Andreea Iulia:  10.600 m2, în Valea Târnei, în intravilan, 1.620 m2 în Șinteu, 48.880 m2, teren agricol Șinteu, 147.977 m2  în Valea Târnei.

Pe numele fiicei sunt și două case de vacanță în Valea Târnei și Șinteu de 120 mp, respectiv 110 mp. Împreună cu soția are două apartamente de 279 mp , respectiv de 44 mp și un spațiu commercial de 90 mp în Oradea. Președintele CJ Bihor are un cont de 50.000 lei, o datorie scadentă în 2031 de 50.000 euro. Din poziția de vicepreședinte, Mircea Mălan a câștigat, anul trecut, 157.606 RON, iar soția sa, Stela, a avut un venit, din avocatură, de 12.996 lei.