Urmașii unui grof au revendicat un sat din Bihor. Decizia instanței

Urmașii unui grof au revendicat un sat din Bihor. Decizia instanțeiSacalasăul Nou Sursa foto: crisana.ro

După mai bine de 12 ani de procese, Judecătoria Marghita a dat o primă hotarâre în acest dosar. Aceasta nu e definitivă. E cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Au pretins că averea grofului din satul revendicat a fost confiscată

Pretinșii moştenitori ai grofului Bartos Gábor nu au putut  dovedi că ar fi urmașii acestuia. Și nici că averea lui a fost confiscată abuziv. Ei cereau păşunile, teren arabil, pădure, livezi, vii, fâneţe, curţi sau drumuri  din satul bihorean Sacalasău Nou, comuna Derna. Cei care se declarau moștenitorii lui Bartos Gábor au revendicat  80 de hectare din terenurile satului. Pe motiv că ar fi fost confiscate în timpul reformelor agrare din perioada 1945-1950.

Localnicii din Sacalasau Nou

Laocalnicii au fost în instanță 12 ani ani. Sursa foto: bihon

Satul se întinde pe 130 ha. Procesul a fost deschis în 2013 la Judecătoria Marghita de: Maghiar Hermina, Pop Corina şi Magheru Ioan. Aceasta  după ce o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, depusă la Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar Derna, a fost respinsă.  Inițiatorii procesului  și-au fundamentat cererea pe o relație ambilicată de familiei. Ei au susținut că sunt urmașei Jolandei Bartos, care n-a avut copii, şi că fratele ei, Gábor, le-a fost bunic.

Satul revendicat, salvat în primă instanță

În timpul procesului, reclamanta Hermina Maghiar a decedat. După 12 ani și peste 50 de amânări, dosarul 2749/255/2013, aflat pe rolul Judecătoriei Marghita a fost soluționat în aprilie. Judecătoria Marghita a hotarât că “ respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârâta Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar de pe lângă Primăria Derna”.

Totodată instanța a hotarât că respinge excepția lipsei de interes a cererilor de intervenție formulate de cei care se pretindeau moștenitorii grofului.  Fostul primar de Derna, Florin Măgui spunea că familia grofului nu mai avea terenuri în comună nici la reforma agrară, nici la naţionalizare. Ori, moştenitorii invocau faptul că pământul le-a fost luat abuziv.

Satul revendicat, speculând lipsa titlurilor de proprietate

Singurul calcul în baza căruia era revendicată localitatea, în opinia primarului, era că din 80 de hectare tot se vor găsi câteva pentru care oamenii să nu aibă acte de proprietate. Reclamanții știau  că slovacii au plecat din sat, după război şi după Revoluţie, în Slovacia şi în Cehia. Iar mulţi oameni şi-au ţinut titlurile de vânzare-cumpărare la grindă. Aşa cum se obişnuia. În timpul procesului de retrocedare, zeci de localnici care nu aveau titluri de proprietate au solicitat instanţei să le fie reconstituit dreptul de proprietate. Reconstituirea proprietății a fost făcută cu titlu de moştenire sau cumpărare.

Oamenii au arătat că  o perioadă îndelungată de timp au exercitat folosinţă asupra terenurilor. În procesul deschis a intervenit şi Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar de pe lângă Primăria Derna, care  a cerut respingerea acţiunii, deoarece reclamanţii nu au calitate procesuală activă.