Urcată pe culme de COVID-19, Merkel este acum tot mai înghesuită de Mișcările anti-Izolare

Urcată pe culme de COVID-19, Merkel este acum tot mai înghesuită de Mișcările anti-Izolare

Situația din Germania nu este deloc roz. Dată ca exemplu în toată Europa pentru strategia sa în fața epidemiei de coronavirus, Angela Merkel se vede tot mai contestată la ea acasă.

Tot mai mulți germani cer relaxarea regulilor de izolare, în vreme ce cancelara acuză lipsa de răbdare a populației, după mai bine de o lună și jumătate de restricții severe.

Rata mortalității în Germania a fost de 3,7% din bolnavii depistați, mult mai mică decât a vecinilor săi. O explicație ar putea fi faptul că Berlinul nu trece la decedații de COVID-19 decât cazurile în care virusul a produs efectiv decesul, nu ca în alte țări (inclusiv România), în care un pacient cu COVID care moare este considerat că a decedat din cauza COVID-ului.

Indiferent de cauze, însă, cota de popularitate a Angelei Merkel, care părea că se apropie de asfințit, a renăscut. Partidul său, CDU, a câștigat în două luni zece procente, ajungând la 38% intenție de vot.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu toate acestea, atmosfera politică este pe cale să se schimbe din nou, iar contestările se fac din nou auzite în sânul Uniunii Democrat Creștine.

Figură politică foarte influentă, președintele Camerei Deputaților, Wolfgang Schäuble, a avertizat despre efectele nefaste ale prelungirii restrângerii drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

„Când aud că orice altă considerație trebuie să fie trecută în plan secundar față de protejarea vieții umane, cred că acest absolutism nu este justificat”, declara el în acest weekend în ziarul Tagesspiegel.

O altă figură importantă a CDU, Armin Laschet, candidat la succesiunea Angelei Merkel și președinte al puternicei regiuni Rhenania-de-Nord-Westfalia, a înfruntat-o pe cancelară, cerând o ieșire din izolare mai accelerată.

„Desigur, aici este vorba de viață și de moarte”, a declarat Laschet duminică seara pe canalul ARD, dar „trebuie ținut cont” și de pagubele produse de izolare, mai ales la copii, „care de șase săptămâni au stat în casă și nu au părăsit domiciliul”.

Opoziția din Germania este și ea critică. Președintele formațiunii liberale FDP, Christian Lindner, a decretat „sfârșitul marii unități naționale” prilejuite de coronavirus.

El și partidul său sunt îngrijorați de impactul economic asupra întreprinderilor mici și mijlocii și acuză excesul de restricții impus de autorități.

Sâmbătă, la Berlin, o mie de persoane cu vederi de stânga dar și de dreapta, s-au adunat pentru a chema la „rezistență democratică” în fața unui stat care își exercită autoritarismul sub pretextul izolării.

Poliția a interpelat circa o sută de persoane. O nouă manifestație, de o amploare mai mare, este programată pentru data de 1 mai.

Principala forță de opoziție din parlament, Alternativa pentru Germania (AfD), naționalistă și suveranistă, a atacat și ea guvernul pe aceasta temă.

„Izolarea generalizată putea fi evitată și acum nu știm să mai ieșid din ea”, a declarat Sebastian Münzenmaier, unul dintre liderii AfD. „Toate magazinele ar trebui deschise, redați libertatea populației!”