Direcţionat spre coasta de sud-est a Statelor UNite, furtuna de categoria a 4-a, dar care va putea ajunge cu rapiditate la nivelul 5, după cum spune National Hurricane Center, ar trebui să sosească pe uscat în primele ore ale zilei de vineri cu vânturi care ating 225 km/h. Autorităţile din Carolina de Sud au transformat 4 autostrade în rute cu sens unic dinspre coastă către interior pentru a accelera exodul uman.
Se prevede că Florence poate să cauzeze daune mai mari de 170 de miliarde de dolari, potrivit societăţii de analiză CoreLogic, care estimează că furtuna ar putea distruge 759.000 de case şi ferme de la Charleston, în Carolina de Sud, până în Virginia Beach, în statul Virginia. Guvernatorul Carolinei de Nord, Roy Cooper a avertizat că ''a rămâne ar însemna o mare greşeală'' şi că ''acesta este un uragan istoric, dintre acelea pe care-l vezi şi-l trăieşti doar o dată într-o viaţă'', notează presa americană
O cameră de luat vederi cu High definition, poziţionată în exteriorul Staţiei spaţiale internaţionale, a filmat uraganul Florence. Acesta tocmai traversează oceanul Atlantic de Nord, iar vineri este prevăzută apariţia sa distrugătoare pe coastele americane.
În timp ce Trump spune că ''noi nu ne uităm la cheltuieli când e vorba de cetăţenii noştri'', Jeff Byard, director al Federal Emergency Management Agency, foloseşte o metaforă spunând că ceea ce urmează ''nu e o mângâiere, ci va fi ca o lovitură a lui Mike Tyson aplicată coastelor Carolinei''.
Gestionarea acestei urgenţe va reprezenta şi un test foarte important şi pentru mandatul Lui Donald Trump, după dezastrul ciclonului Maria care a făcut 3.000 de victime la Puerrto Rico. Este un semn că încălzirea globală e adevărată şi deja loveşte SUA, cu toate că administraţia Trump a hotărât să diminueze ameninţarea unor urmări neplăcute şi a abandonat acordul de la Paris asupra climei.