UPDATE. Alpinistul dispărut în Munții Făgăraș a fost găsit mort

UPDATE. Alpinistul dispărut în Munții Făgăraș a fost găsit mort

Bărbatul de 35 de ani din județul Arad care a fost dat dispărut sâmbătă, în munții Făgăraș, după ce a căzut într-o prăpastie a fost găsit azi mort.

„Persoana a fost găsită decedată în zona în care s-a produs accidentul. Avea leziuni incompatibile cu viaţa, suferind un traumatism cranio-cerebral sever", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Bianca Sabău Bărbatul se afla pe munte îmăreună cu un prieten, iar acesta a fost cel care a alertat autoritățile.

Totul s-a întâmplat în munții Făgăraș, în zona superioară muchiei Albota. Cei doi barbați făceau alpinism în zonă, când unul dintre ei a căzut într-o prăpastie. Prietenul său a încercat să îl caute caute câteva ore bune, însă pentru că nu l-a găsit a cerut ajutor la 112. “Alpinistul, în vârstă de 35 de ani a căzut sâmbătă, în jurul orei 17.00. Prietenul său l-a căutat însă nu l-a găsit iar în jurul orei 23.00 a sunat la 112. Pentru că zonade căutare este greu accesibilă, a fost solicitat un elicopter de la Unitatea Specială de Aviație din Cluj” a declarat Sabău.

Ne puteți urmări și pe Google News