Uniunea Europeană: Sunt în creștere solicitările pentru o interdicție mai amplă a turiștilor ruși

Rusia. Sursa foto: Hyotographics | Dreamstime.com

În ciuda înăspririi restricțiilor de către UE a vizelor pentru oficialii și oamenii de afaceri ruși în luna mai, solicitările pentru o interdicție mai amplă a turiștilor ruși, în special din Polonia și din țările baltice, sunt în creștere.

"Sunt necesare mai multe restricții de călătorie pentru cetățenii ruși", spune ministrul leton al Apărării, Artis Pabriks. Guvernul Estoniei este pe aceeași lungime de undă. 

"Trebuie să creștem imediat prețul agresiunii împotriva regimului lui Putin, astfel vom putea merge pe această cale, așa cum s-a întâmplat cu cele șapte pachete de sancțiuni anterioare, dar cred că momentul potrivit este fundamental și pierderea de timp plătită din sângele ucrainenilor", spune Urmas Reinsalu, ministrul de Externe al Estoniei. 

"De la 1 septembrie, Finlanda va limita cuantumul vizei turistice pentru turiștii ruși, propunem ca acțiuni similare să fie întreprinse de întreaga Uniune Europeană în acest moment. Credem că este important să arătăm că, în același timp în care ucrainenii suferă, turismul normal nu ar trebui să continue ca de obicei, ci ar fi trebuit să fim mai restrictivi cu vizele turistice", afirmă, în schimb, Pekka Haavisto, ministrul de Externe finlandez. 

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, consideră că este puțin probabil să fie stabilită o interdicție a vizelor pentru toți cetățenii ruși. 

Germania și Franța fac eforturi pentru a nu impune o interdicție absolută, precum Republica Cehă, care deține în prezent președinția Uniunii Europene. 

Alte țări, printre care Ungaria, Luxemburg și Austria, consideră că restricțiile în vigoare în prezent sunt excesive, notează it.euronews.com

(Traducerea Rador)