Uniunea Europeană a anunțat că firmele trebuie să adopte o serie de măsuri până în 2026. Scopul este de a asigura egalitatea de gen, iar femeile care își doresc o carieră în anumite domenii vor avea o serie de beneficii.
Negociatorii Uniunii Europene s-au decis asupra primei cote de gen din consiliile de administrație. Planul nu a fost în centrul atenției o perioadă bună de timp, dar a primit un nou impuls anul acesta, cu un nou sprijin din partea Germaniei și Franței.
„Am reușit în sfârșit să o trezim pe Frumoasa Adormită”, a declarat pentru Reuters Lara Wolters, o socialistă olandeză și negociator principal al Parlamentului European pe această temă.
Legea impune companiilor din țările membre UE să prevadă ca femeile să ocupe cel puțin 40% din locurile consiliului de administrație neexecutiv sau 33% din funcțiile executive și neexecutive combinate. Firmele trebuie să țină cont de acest lucru până la jumătatea anului 2026.
Nou ajutor pentru femei
Reprezentarea de gen în consiliile administrative ale firmelor este diferită de la stat la stat. În prezent, doar Franța îndeplinește pragul de 40% dorit de Uniunea Europeană.
În Estonia, doar 9% din locurile consiliului de administrație neexecutiv sunt deținute de femei. Institutul European pentru Egalitatea de Gen (EIGE), o agenție a UE, a precizat în aprilie că astfel de cote obligatorii s-au dovedit foarte bune în îmbunătățirea echilibrului consiliilor de administrație, față de statele care au măsuri prea blânde.
Reprezentarea femeilor în consiliile de administrație din UE a crescut după ce Franța, Germania și Italia au introdus obiective naționale începând cu 2010. În prezent, mai puțin de o treime din membrii consiliilor de administrație neexecutivi din cele mai mari firme cotate la bursă din UE sunt femei, se arată în comunicat. Cu toate astea, nu s-au anunțat sancțiuni pentru companiile care nu vor să respecte legea, potrivit Reuters.
Proiecte mari în România
În urmă cu trei săptămâni, Gabriela Firea a declarat că are în plan două proiecte mari pentru a ajuta femeile. Acestea vor fi făcute cu Ministerul Finanțelor.
Primul este adoptarea unor cote de gen în rândul angajaților din instituțiile publice și companiile cu capital de stat. Al doilea proiect este destinat ajutorării femeilor trecute de 40 de ani care nu reușesc să fie angajate. Gabriela Firea a subliniat că angajatorii care acceptă femei peste 40-45 de ani vor beneficia de facilități.