Uniunea Europeană chiar trebuie să se extindă? Citesc programele politice ale aproape tuturor partidelor portugheze care participă la alegerile pentru Parlamentul European și sunt uimit de aproape unanimitatea în domenii care, în principiu, având în vedere natura lor, ar trebui să fie controversate.

Uniunea Europeană, extindere (aparent) inexorabilă

De exemplu: aproape toate partidele sunt de acord să nu pună la îndoială extinderea numărului de membri ai Uniunii Europene (sunt nouă țări candidate) și chiar există unele care susţin „datoria morală” de a face acest lucru.

Nu știu ce superioritate morală este inerentă aderării la Uniunea Europeană, mă gândesc chiar la Anglia liberă și democratică, care a părăsit UE acum patru ani... a devenit oare un stat „inferior sub aspect moral”?...

Știu că intrarea mai multor țări din est, vecine cu Rusia, instabile din punct de vedere politic, va aduce cu sine o creștere suplimentară a tensiunii politice, apropiindu-ne de o escaladare a războiului cu Putin.

Uniunea Europeană ar fi dominată de foștii sateliți ai URSS

Dar chiar dacă acest lucru nu ar fi pus în discuție, sau dacă înfruntarea directă cu Putin ar putea avea loc independent de această extindere, intrarea unor țări est-europene înseamnă că focalizarea politică, problemele care devin prioritare, deciziile care se iau, distribuirea banii, strategiile economice și geopolitice, vor tinde să se concentreze mult mai mult asupra intereselor specifice acelei părți a Europei, care este cea care este cea mai îndepărtată geografic de noi și cea care este cel mai mult în divergenţă cu interesele noastre specific naționale și că gândirea generală europeană devine complet dominată de viziunile și de tensiunile politice din acea parte a lumii.

Dacă toate aceste țări vor adera la UE vom avea un bloc de 20 de state care s-au aflat, în timpul războiului rece, sub influență sovietică, care include Bulgaria, Cehia, jumătate din Germania, Estonia, Croația, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România, Slovenia și Slovacia, actuale membre UE, și cărora li se vor alătura Albania, Bosnia şi Herțegovina, Macedonia de Nord, Muntenegrul, Serbia, Ucraina, Moldova și Georgia. Acest bloc va deveni majoritar în Uniune.

Unele sunt state instabile, în care au avut loc războaie civile

Șase dintre aceste țări au ieșit din războiul civil care timp de 10 ani, din 1991 până în 2001, a sfâșiat Iugoslavia și care s-a soldat cu 150.000 de morți (unii susțin că a fost dublu sau triplu), unele dintre ele cauzate de alte țări ale Uniunii Europene care au intervenit în acest conflict prin acțiunea NATO din Kosovo, neautorizată de Națiunile Unite.

Sârbii, de exemplu, erau văzuți la acea vreme de Europa Occidentală drept un fel de "paria" din această parte a lumii și este îndoielnic că cei mai mulți dintre ei au uitat acest lucru.

Există, așadar, în aceste 20 de țări, o istorie comună, contemporană multor oameni care locuiesc acolo, care îi unește și îi împarte într-un mod radical și care nu are nicio legătură cu cea a oamenilor din Europa Occidentală, din Portugalia, Franța, Spania, Olanda, Luxemburg, Austria sau Grecia, pe care rezultatul celui de-al doilea război mondial a ajuns să-i unească.

Intrarea acestor ţări înseamnă aducerea în Uniunea Europeană a unor state instabile din punct de vedere politic şi în care există forţe politice puternice cu caracter naţionalist şi anti-Europa Occidentală, altele cu caracter etnic, altele cu afirmare religioasă (fie creştin ortodoxă sau islamică), altele pro-ruse.

Ar rezista Uniunea Europeană unei astfel de extinderi?

Avem exemplul Bosniei şiHerțegovinei, unde există partide pro-sârbe, pro-croate și pro-bosniece și aproape jumătate din teritoriu are o populație sârbă care se gândește serios la declararea independenței regiunii lor. Există, de asemenea, partide pro-sârbe puternice în Muntenegru, partide pro-albaneze în Macedonia de Nord, ca să nu mai vorbim despre divizările sfâșietoare din Ucraina între pro-ruși și pro-Uniunea Europeană, care sunt una dintre bazele războiului actual.

Această enormă nebulozitate se doreşte a fi intordusă în Uniunea Europeană (și nici măcar nu vorbesc aici despre un alt candidat, Turcia, o putere care are al 13-lea PIB din lume după paritatea puterii de cumpărare și 85 de milioane de locuitori) printr-un proces în care populații precum cea portugheză sunt, în fapt, scoase din dezbaterea despre consecințele acestei extinderi, discuţia politică fiind redusă la ceea ce ar însemna intrarea gigantului cerealier care este Ucraina pentru Politica Agricolă Comună și necesitatea unei noi politici a fondurilor comunitare.

Un lucru este cert: dacă toate aceste țări vor adera la Uniunea Europeană în următorii ani, este aproape sigur că argumentul Bruxelles-ului că eficiența guvernabilităţii în cadrul instituțional actual este slabă își va face drum și, atunci, regula unanimității va cădea definitiv în Consiliul European în privinţa aprobării de măsuri europene – singura stavilă reală pentru abuzuri – va intra în vigoare regula majorității – și, de atunci, Portugalia, o țară periferică, va fi și mai secundară, va conta din ce în ce mai puțin... Asta ne dorim?

(Articol de Pedro Tadeu, jurnalist, Diario de Noticias; Traducerea: Iulia Baran, RADOR RADIO ROMANIA)