MOL vrea să ia Oltchim!

MOL vrea să ia Oltchim!

Câteva firme au rămas în cursa pentru combinat, chiar dacă azerii de la SOCAR par să se fi retras. Firma ungară Mol este interesată.

Patru investitori au cerut zilele trecute prelungirea cu 45 de zile a termenului de depunere a ofertelor angajante pentru combinat (în prezent, 31 ianuarie), pentru a reuşi să realizeze auditul. Este vorba de ungurii de la MOL, prin filiala TVK, de două firme din China şi de Ştefan Vuza, care deţine Chimcomplex Borzeşti, investitorul român care a participat şi la prima licitaţie de vânzare, în septembrie 2012, a declarat pentru EVZ Corneliu Cernev, liderul sindicatului "Victoria", din combinat. Ruşii de la Oil Gas Trade îşi menţin oferta de preluare, precum şi o companie din Turcia, dar şi acţionarul minoritar PCC. Ce oferă investitorii MOL, o companie care a devenit interesată de Oltchim acum două săptămâni, vrea să preia combinatul fără rafinăria Arpechim, pentru a putea prelucra aici producţia rafinăriei proprii. Oltchim este un mare consumator de propilenă şi etilenă. De asemenea, Junlun Petroleum Co. Ltd şi Changqing Xie, din China, ar dori să cumpere Oltchimul, însă în sistem integrat cu rafinăria Arpechim. Pentru ca termenul de depunere a ofertelor de cumpărare să se amâne, chinezii vor să crediteze combinatul cu 20 de milioane de euro, pentru a susţine producţia. Ruşii de la Oil Gas Trade au declarat din start că sunt dispuşi să plătească 300 de milioane de euro, şi oferă şi "de două ori mai mult" dacă există contraofertă. "Pare o ofertă hazardată. În plus, nu se ştie dacă au capacitatea financiară necesară", spun surse din Oltchim. Situaţia la combinat Săptămâna viitoare ar trebui să aibă loc o întâlnire a creditorilor în care se va discuta prelungirea termenului de depunere a ofertelor. Amânarea vânzării Oltchim ridică problema acoperirii costurilor pentru producţie. Salariile pe noiembrie şi decembrie nu au fost achitate. Statul încearcă să vândă activele funcţionale din combinat, care vor fi înglobate într-o nouă companie, Oltchim SPV, ce va avea ca acţionar unic combinatul. Banii din privatizare vor merge spre plata datoriilor.

Ne puteți urmări și pe Google News