Uniunea Europeană trebuie să impună condiții foarte ferme Ungariei, o țară care a virat puternic spre autoritarism și care este foarte apropiată de Rusia și Vladimir Putin. Avertismentul vine din partea unui istoric britanic, Timothy Garton Ash. Acesta a comentat consecințele alegerilor câștigate de actualul premier Viktor Orban și de partidul FIDESZ.
Istoricul Timothy Garton Ash a publicat o analiză pe tema alegerilor din Ungaria și a consecințelor acestora în contextul relației regimului Viktor Orban cu Uniunea Europeană. În opinia sa, autoritățile de la Bruxelles trebuie să impună condiții ferme Ungariei, în condițiile în care țara este pe cale să alunece spre un regim autoritarist. De asemenea, relația apropiată a regimului de la Budapesta cu Rusia și cu Vladimir Putin nu este privită cu ochi buni.
„Este o ironie amară faptul că, în momentul în care aflăm despre unele dintre cele mai grave atrocități ale războiului de teroare al președintelui rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei, cel mai apropiat aliat al lui Putin printre liderii UE, premierul ungar Viktor Orbán, este reales în parte pentru că a transformat acest război în propriul său beneficiu politic.
Pe lângă faptul că a exploatat toate avantajele pe care și le-a construit deja într-un sistem politic puternic măsluit, cum ar fi circumscripțiile electorale aranjate și dominația copleșitoare a mass-media, Orbán a câștigat spunându-le maghiarilor că îi va ține departe de acest război și că facturile lor de încălzire vor rămâne scăzute datorită înțelegerilor sale cu Putin în domeniul gazelor”, a scris istoricul britanic în comntariul publicat în The Guardian.
În opinia sa, dacă opoziția maghiară ar fi câștigat alegerile, Ungaria ar fi redevenit un aliat occidental ferm în fața agresiunii rusești. El a dat ca exemplu, în acest sens, celelalte țări Europa Centrală, precum Polonia și Republica Cehă.
Viktor Orban are nevoie de banii UE
Timothy Garton Ash arată că, în acest moment, Viktor Orban are nevoie de bani de la UE. Or alocarea financiară ar trebui condiționată de îndeplinirea anumitor condiții. El crede că Europa trebuie să fie mai dură cu Viktor Orban și cu regimul său.
„Cu excepția cazului în care UE este pregătită să accepte pur și simplu faptul că are acum un stat membru autoritar, ar trebui să impună, în sfârșit, o condiționalitate riguroasă asupra fluxurilor de bani europeni care au fost mult timp una dintre principalele surse de putere ale lui Orbán.
Acest lucru înseamnă să continue să rețină granturile și împrumuturile de recuperare post-Covid, deoarece transparența nu poate fi garantată de un regim care este, de fapt, construit pe utilizarea coruptă a banilor UE.
Aceasta înseamnă, de asemenea, declanșarea, în cele din urmă, a mecanismului de condiționalitate privind statul de drept, care ar putea reține părți semnificative de finanțare din bugetul obișnuit al UE. (Și să nu ne lăsăm păcăliți să dăm Ungariei o mulțime de bani pentru refugiații ucraineni care, de fapt, au plecat deja în alte țări)”, a mai comentat Garton Ash.
Europa trebuie să se confrunte cu inamicii din interior
Istoricul crede că Europa ar trebui să fie dură atât cu inamicul rus din exterior, cât și cu inamicul maghiar din interior.
„Dar poate și vrea să le facă pe amândouă în același timp? Iată o altă dilemă pe care acest weekend întunecat și deprimant a prezentat-o unei Europe profund zguduite”, concluzionează acesta.
În vârstă de 66 de ani, Timothy Garton Ash este profesor de studii europene la Universitatea Oxford. El a publicat mai multe cărți și articole despre istoria Europei Centrale și de Est.
În anul 2005, revista Time l-a inclus în Top 100 a celor mai influente personalități.