Ungaria nu se va opune intrării Bulgariei în Schengen după cea din urmă i-a impus taxă pe gazele rusești importate
Ungaria gata să ridice obiecția față de intrarea Bulgariei în Schengen.
Ungaria nu se mai opune Bulgariei
Ungaria va ridica obiecția față de intrarea Bulgariei în zona Schengen fără pașapoarte, după ce parlamentul bulgar confirmă oficial anularea unei taxe suplimentare pentru livrările de gaze rusești, a declarat ministrul de Externe Peter Szijjarto.
„Am fost informat de colegul meu bulgar, că ieri, parlamentul bulgar a abrogat această lege”, a spus Szijjarto într-un videoclip pe pagina sa de Facebook.
El a spus că, odată ce legea va fi publicată vineri, așa cum se aștepta, în periodicul legislativ al parlamentului, Ungaria va renunța la obiecție și va cere Comisiei Europene să oprească o procedură de încălcare pe care Budapesta a inițiat-o.
Bulgaria a introdus o nouă taxă pe gazele rusești
Bulgaria a introdus o nouă taxă de tranzit de aproximativ 10 euro pe MWh de gaze rusești în octombrie anul acesta, provocând o critică puternică din partea Ungariei, al cărei ministru de externe a numit acțiunea ca fiind „ostilă”.
Ministerul de externe al Ungariei a spus în weekend că țara va bloca intrarea Bulgariei în Schengen dacă taxa prin principala rută de import de gaze a Ungariei rămânea în vigoare.
Dintre cele 27 de state membre ale UE, 23 sunt în spațiul Schengen.
Ungaria se opune sancțiunilor care ar putea să afecteze energia nucleară din Rusia
Premierul maghiar l-a asigurat pe oficialul rus că Budapesta va bloca orice decizie a Uniunii Europene privind introducerea de sancțiuni care ar putea să aibă efecte negative asupra energiei nucleare. Ungaria achiziționează cea mai mare parte din energie din Rusia, iar autoritățile au în pla să extindă centrala nucleară din Paks printr-un contract încheiat cu Rosatom. Compania rusă va construi două reactoare VVER cu o capacitate de 1,2 gigawați fiecare. Centrala are deja patru reactoare de acest gen.
Ungaria se numără printre puținele țări care au criticat sancțiunile UE împotriva Rusiei, chair dacă a votat toate pachetele europene. Budapesta chiar și-a folosit veto-ul pentru a elimina anumite prevederi din aceste pachete de sancțiuni. Totuși, embargoul UE asupra petrolului rusesc nu afectează Ungaria doarece Budapeste nu depinde de livrările pe mare.