Ungaria ia în calcul blocarea acordului de liber schimb dintre UE și SUA

Președintele Parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, a cerut ca proiectul Acordului de liber-schimb Uniunea Europeană - Statele Unite să fie ratificat de parlamentele ţărilor membre UE, subliniind că Ungaria ar putea bloca tratatul, în contextul relațiilor tensionate cu SUA.

"Nu poate exista un acord de liber-schimb UE-SUA fără consimţământul parlamentelor ţărilor europene. Majoritatea covârşitoare a reprezentanţilor statelor membre a insistat că negocierile nu se pot finaliza fără implicarea parlamentelor statelor membre. Unii factori decizionali de la Bruxelles nu au fost de acord", a declarat Laszlo Kover, citat de MTI, la finalul reuniunii preşedinţilor parlamentelor statelor UE, de la Roma.

Laszlo Kover a precizat că Budapesta se opune vehement oricărui plan de impunere a unei "superautorităţi omnipotente" asupra instituţiilor ungare, acuzând că astfel s-ar oferi o putere foarte mare corporaţiilor globale. Pe de altă parte, Ungaria insistă pe menţinerea interdicţiilor privind organismele modificate genetic şi susține protejarea denumirilor geografice maghiare.

"Negocierile s-au desfăşurat mult timp în secret şi se dorește foarte mult finalizarea lor cât mai rapidă. Nu trebuie să fim paranoici pentru a vedea motivele din spatele acestei atitudini", a conchis oficialul maghiar