Ungaria a început să producă pe plan intern medicamentul antiviral Remdesivir, folosit pentru tratarea Covid-9, compania farmaceutică ungară Richter producând până în prezent în etapa iniţială doze suficiente pentru circa 250 de pacienţi.
Informația provine de la ministrul ungar al inovaţiei şi tehnologiei, Jozsef Bodis, citat de agenţia MTI.
Potrivit lui Bodis, până la sfârşitul acestei luni vor fi produse doze pentru tratamentul a mai mult de 800 de pacienţi.
O contribuție de 1,1 milioane de euro (400 de milioane de forinţi) la producţia acestui medicament de către compania Richter vine din partea guvernului maghiar.
Potrivit ministrului Jozsef Bodis, în Ungaria este în curs producţia antiviralului Favipiravir, conform aceluiaşi ministru.
Miercuri, Comisia Europeană a informat că a convenit cu societatea farmaceutică americană Gilead achiziţia a 20.300 de doze suplimentare de Remdesivir, suficiente pentru circa 3.400 de pacienţi, încercând astfel să acopere deficitul în aprovizionarea cu acest medicament antiviral cu care se confruntă statele din blocul comunitar.
Comisia Europeană achiziţionează acest medicament de la compania Gilead în mod centralizat şi gestionează distribuirea lui către statele membre ale UE. În luna iulie a fost achiziţionată o cantitate suficientă pentru tratarea a 30.000 de pacienţi COVID-19, dar mai multe state europene au anunţat recent că au nevoie de doze, scrie Agerpres.
Nu vom avea un vaccin mai repede de mijlocul anului viitor, astfel că „noi, maghiarii trebuie să rezistăm până în iunie, iulie”, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, vineri, în cadrul emisiunii „Bună dimineaţa, Ungaria!”, de pe postul maghiar de radio Kossuth.
Premierul a semnalat faptul că Uniunea Europeană - astfel că şi Ungaria - investeşte miliarde de euro în cercetarea unui vaccin, dar până acum, nici măcar preşedintele Comisiei Europene nu a putut spune când va fi disponibil un vaccin; lucrurile stagnează, astfel că „nu vom avea un vaccin mai repede de mijlocul anului viitor”.
„Avem în spate şapte luni şi avem în faţă alte şapte luni, astfel că de acum încolo suntem trecuţi de jumătatea drumului (…), eliberarea va sosi în Ungaria în jurul lunii mai-iunie-iulie”, a spus Orbán, scrie Rador.
Viktor Orbán a vorbit şi despre apărarea sanitară din Ungaria, explicând că în primăvară Ungaria s-a aflat printre ţările cu cea mai bună apărare, iar dacă am reuşit o dată, „vom putea câştiga şi lupta cu cel de-al doilea val”.
În situaţia actuală, victoria înseamnă ca sistemul sanitar să reziste până în momentul sosirii vaccinului.