Ungurii nu se mai ascund. Îi fac jocul lui Vladimir Putin în plin război în Ucraina. Au pus condiţii Uniunii Europene. Nici nu se gândesc să fie de acord cu embargoul asupra importurilor de petrol sau gaze naturale provenite din Rusia. Cer garanţii clare Occidentului.
Statul ungar s-a opus încă o dată măsurilor punitive impuse de Occident Rusiei, prin vocea șefului de cabinet al premierului Viktor Orban, care declară joi, 21 aprilie, că Ungaria așteaptă măsuri realiste din partea Uniunii Europene, hotărâtă să aplice un embargo asupra livrărilor de resurse energetice, conform Agerpres.
Ungaria, dependentă de Rusia
Ungaria importă din Rusia aproximativ 80% din totalul de gaze naturale necesare țării, dar și un procent de 65% din petrol.
Gergely Gulyas, reprezentantul cabinetului premierului Viktor Orban, a fost întrebat în legătură cu poziția țării sale referitor la decizia Germaniei de a opri importurile de petrol dinspre Rusia, până la finele anului 2022.
„Am dori mai întâi să vedem ce fel de propuneri sunt pe masă şi dacă există o alternativă pentru a înlocui resursele care vin din Rusia.
Nu doar economia ungară, dar şi cea germană ar eşua şi ar cădea într-o recesiune profundă fără gazele ruseşti, aşadar orice dezbateri pe acest subiect, sau critici, nu-şi au rostul”, au fost replicile lui Gergely Gulyas.
Sancțiunile impuse Rusiei, ignorate de unguri
Reprezentantul ungar transmite că situația este destul de complicată și că aplicarea unor sancțiuni suplimentare ar fi o măsură complet iresponsabilă.
„Cât priveşte petrolul, nici aici situaţia nu este mult mai favorabilă, dar sunt totuşi mai multe alternative.
Avem nevoie de decizii responsabile pentru orice fel de sancţiuni. Trebuie să arătăm de unde putem importa resursele energetice precizate, în ce cantităţi şi cine va plăti. Or, nu vedem acum aşa ceva, aşadar ar fi iresponsabil să vorbim despre sancţiuni suplimentare”, a mai spus acesta.
UE vrea să scape de dependența de Rusia
Pe de altă parte, Uniunea Europeană are de gând ca în 2022 să reducă cu 2/3 importul de gaze provenite din Rusia, iar până în 2027 Uniunea își propune să elimine complet dependența energetică de inamicul din est.
Între timp, SUA anunța încă din luna martie că au în plan să suplimenteze transporturile de gaze naturale lichefiate (GNL), de la 15 miliarde de metri cubi, la 50 de miliarde de metri cubi/an.
Totuși, trebuie spus că importurile din Rusia nu vor putea fi substituite doar prin această măsură a americanilor, căci Federația Rusă asigura aproximativ 155 de miliarde de metri cubi/an de gaze naturale. Pe lângă asta, transportul GNL este mult mai costisitor decât cel al gazelor furnizate prin intermediul conductelor, căci necesită nave transportatoare de gaze.