Ungaria, amendată aspru de CJUE pentru nerespectarea dreptului UE al azilului

Ungaria, amendată aspru de CJUE pentru nerespectarea dreptului UE al aziluluiViktor Orban. Sursa foto: dreamstime.com

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a hotărât, joi, ca Ungaria să plătească o penalitate inițială de 200 de milioane de euro, din cauza nerespectării dreptului Uniunii Europene în ceea ce privește azilul.

„Decizia este scandaloasă și inacceptabilă”, a scris premierul Viktor Orban într-o postare pe rețelele sociale.

Ungaria, amendată de CJUE

Mai mult, Guvernul de la Budapesta, care anterior a respins să respecte decizia Curții din 2020, este obligat acum să suporte o penalizare zilnică de un milion de euro până când va aduce la îndeplinire completă măsurile solicitate.

Curtea constată că Budapesta nu a respectat o decizie anterioară a CJUE din decembrie 2020, care condamna Ungaria pentru nerespectarea normelor Uniunii Europene referitoare la procedurile de acordare a protecției internaționale și returnarea cetățenilor țărilor terțe aflați în țară în mod ilegal.

„Ungaria nu a luat măsuri pentru a respecta hotărârea din 2020 în ceea ce privește dreptul solicitanților de protecție internațională de a rămâne în Ungaria în așteptarea unei decizii finale privind apelul împotriva respingerii cererii lor și returnarea cetățenilor țărilor terțe aflați în ședere ilegală”, se arată în hotărârea CJUE.

CJUE

CJUE. Sursa foto: dreamstime.com

Guvernul din Ungaria a susținut că hotărârea din 2020 nu mai are aplicabilitate, deoarece a închis deja „zonele de tranzit” și a impus reguli mai stricte pentru a preveni accesul viitorilor solicitanți de azil.

Cererile de azil se pot depune doar în afara granițelor Ungariei

Potrivit normelor în vigoare, solicitările de azil pot fi depuse doar în afara teritoriului Ungariei, la ambasadele acesteia din Serbia sau Ucraina.

În 2021, Viktor Orban a declarat că va păstra „regimul actual (referitor la solicitanții de azil)”, chiar dacă ordonanța Curții Europene îi cere să îl modifice.

În prima parte a anului 2022, Comisia Europeană a depus o nouă cerere la Curte, argumentând că Ungaria nu a implementat toate măsurile necesare pentru a respecta decizia din 2020 a Curții.

Ungaria, UE

Ungaria. Sursa foto: Arhiva EVZ

„Acțiunea de evitare deliberată a aplicării unui cadru de politică europeană în întregime reprezintă o încălcare fără precedent și extrem de gravă a dreptului UE”, se arată în verdictul emis joi de CJUE, potrivit Reuters.