Ungaria acuză România că o expune unui pericol epidemiologic. Iohannis, notificat!
- Daniel Magureanu
- 7 iulie 2020, 15:54
Preşedintele Ungariei, Janos Ader, i-a transmis recent o scrisoare lui Klaus Iohannis, în care cere măsuri urgente pentru a limita poluarea de pe râurile Tisa şi Someş.
Liderul de la Budapesta a trimis o scrisoare similară şi în Ucraina, preşedintelui Volodimir Zelenski.
Janos Ader s-a plâns de cantităţile uriaşe de sticle de plastic şi de alte deşeuri care ajung în Ungaria prin intermediul râurilor Tisa şi Someş.
Conform agenţiei MTI, citate de Agerpres, cele două documente au fost postate marţi pe site-ul Biroului Prezidenţial.
Ader le cere celor doi şefi de stat să rezolve problema cât mai repede cu putinţă.
Totodată, preşedintele Ungariei a menţionat că inundaţiile recente au adus peste graniţă deşeuri care sunt în prezent periculoase din punct de vedere epidemiologic.
În plus, acesta susţine că deşeurile respective au impact asupra pescuitului, turismului şi a faunei şi florei.
Ader nu a uitat să sublinieze că Guvernul condus de Viktor Orban s-a adresat în câteva rânduri autorităţilor din ţările vecine, dar fără succes.
În opinia acestuia, principala problemă o reprezintă gunoaiele aruncate în luncile inundabile ale râurilor.
Conform sursei citate, de la începutul anului şi până în prezent, în Tisa s-au acumulat 2.258 de metri cubi de gunoaie.
În acelaşi timp, în Someş s-au acumulat 938 de metri cubi de deşeuri până la 13 iunie 2020.
„Consider dezamăgitor faptul că poluarea nu a încetat”, a mai transmis Ader în scrisorile către cei doi şefi de stat din România şi Ucraina.
În final, Ader a subliniat din nou că deşeurile reprezintă o ameninţare de durată asupra fragilului ecosistem al râurilor.
Preşedintele Ungariei a reamintit că pot exista şi alte consecinţe având în vedere că că o astfel de situaţie nu este în conformitate cu standardele europene.
Atffel, la 16 iunie, o nouă poluare cu PET-uri a fost semnalată pe râul Cerna și pe Dunăre în județul Mehedinți.
Ploile torențiale au făcut ca nivelul crescut al râului Cerna să antreneze o cantitate foarte mare de deșeuri, preluate de pe malul râului.
Multe dintre acestea au ajuns și în golful Cerna, care la acea vreme era plin de pet-uri și alte deșeuri din mase plastice.
Autoritățile din Mehedinți au luat legătura cu cele din Caraș-Severin și au făcut demersuri pentru ridicarea deșeurilor.
Totuşi, situația trenează de zeci de ani, fără să poată fi rezolvată şi se repetă de fiecare dată în această perioadă a anului, când apele umflate ale râului Cerna preiau deșeurile aflate pe mal.
sursa: Agerpres