Rusia și-a transportat petrolul într-un port obscur din Egipt. Acesta va ajunge și în Arabia Saudită, de unde poate fi exportat în toată lumea. Vladimir Putin încearcă și această măsură pentru a scăpa de sancțiunile Occidentului.
Rusia a găsit o modalitate să scape de sancțiunile Occidentului. Putin a hotărât transportarea petrolului său într-un port obscur din Egipt și apoi în Arabia Saudită, de unde poate fi exportat în întreaga lume.
În dimineața zilei de 24 iulie, un transport de aproximativ 700.000 de barili de petrol rusesc a fost adus la terminalul petrolier egiptean El Hamra de pe coasta Mării Mediterane. La scurt timp, un alt vas a ridicat un transport care ar fi inclus o parte sau tot petrolul rusesc. La El Hamra, port operat de compania egipteană Western Desert Operating Petroleum, responsabilii s-au gândit să amestece petrolul rusesc cu cel egiptean.
Ce se va întâmpla cu petrolul rusesc
Petrolul ajunge apoi la terminalul egiptean Ain Sukhna din Marea Roșie, înainte de a fi transportat către porturile din vestul Arabiei Saudite. Rusia a apelat la măsuri drastice după ce Occidentul a anunțat noi sancțiuni pentru a reduce veniturile obținute de Kremlin de pe urma exporturilor sale energetice, petrolul rusesc putând fi ulterior transportat din porturile saudite în toată lumea.
Laureatul Premiului Nobel pentru Economie Paul Krugman a spus săptămâna trecută că Rusia se confruntă cu probleme din cauza asigurării importurilor. „Rusia nu are probleme în a-și vinde lucrurile dar are multe probleme în a cumpăra lucruri”, nota acesta într-un nou editorial publicat în cotidianul The New York Times, adăugând că acest lucru arată că sancțiunile impuse împotriva Rusiei funcționează, doar că nu așa cum și-a imaginat Occidentul.
Sancțiuni împotriva Rusiei
Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord pe 2 iunie privind impunerea unui embargo asupra petrolului importat din Rusia. 90% din importurile de petrol din Rusia vor fi oprite până la sfârșitul lui 2022 pentru a opri finanțarea mașinăriei de război rusești.
Președintele american Joe Biden a anunțat încă din data de 8 martie că SUA este împotriva importurilor de petrol rusesc, dar și de gaze nautrale. „Poporul american s-a mobilizat pentru susținerea poporului ucrainean și am făcut cât se poate de clar că nu vom participa la subvenționarea războiului lui Putin”, afirma Biden la momentul respectiv.