Unde își vor petrece românii vacanța de vară în 2023. Noi destinații intră în atenția turiștilor

Unde își vor petrece românii vacanța de vară în 2023. Noi destinații intră în atenția turiștilorSursa foto: eSky.ro

Românii și-au organizat deja vacanța de vară, iar acum așteaptă nerăbdători să își facă bagajele pentru destinațiile mult visate. Unele țări se mențin în topul preferințelor, însă anul acesta turiștii și-au îndreptat atenția și spre alte destinații. Cât timp petrec românii în destinații din afara țării.

Vacanța de vară se apropie cu pași repezi, însă românii și-au achiziționat deja sejururile. Analiștii eSky.ro, o platformă de organizare a călătoriilor, au studiat preferințele clienților pentru perioada iunie-august 2023. Se pare că unele destinații rămân în top, la fel ca și în 2022.

Pe locul 1 în preferințele românilor se menține Italia, care conduce de mulți ani topul vacanțelor organizate pe cont propriu. În perioada analizată, căutările către această țară au reprezentat mai mult de un sfert (30%) din totalul căutărilor pentru cele mai populare zece destinații. Orașele în care românii aterizează pentru a-și începe vacanțele sunt în principal Roma, Milano, Veneția și Napoli, precum și Bologna și Catania în Sicilia.

Locul 2 este ocupat de Spania, iar pe a treia poziție în topul preferințelor este Grecia. Ambele se află de mai mulți ani în fruntea listei. Ponderea acestor țări în clasamentul celor mai populare zece destinații este de 26% și, respectiv, 17% din căutări. Barcelona, Madrid, Valencia, Alicante, au fost orașele care i-au interesat cel mai mult pe români în Spania. În Grecia, pe de altă parte, au fost preferate Atena, Corfu, Zakynthos și insula Heraklion.

Sursa foto: eSky.ro

Românii devin interesați de Franța și Turcia

Locul 4 în preferințele românilor pentru vacanța de vară din 2023 este ocupat de Franța. Cele mai multe zboruri au fost cumpărate către Paris și Nisa.

Turcia, cu Istanbul și Antalya ca principalele orașe preferate, se află pe locul 5. Portugalia, Cipru, SUA, Emiratele Arabe Unite și Egipt sunt cele cinci locuri care completează lista celor mai bune destinații de vacanță pentru acest sezon estival.

Țara de origine a vinului de Porto de pe coasta Atlanticului reprezintă 3% din căutările de pe listă - același procent înregistrat de Cipru.

„Mulți ar putea fi surprinși să vadă că românii doresc să rezerve bilete către Paris sau New York în timpul verii. O astfel de alegere nu este, totuși, o surpriză pentru că aceste orașe se pot dovedi locuri excelente de plecare ȋn călătorii către alte regiuni de vacanță din aceste țări”, explică Izabela Matei, purtător de cuvânt eSky.ro.

Cât timp petrec românii în destinațiile lor preferate

Anul 2023 a adus un trend nou în România. Dacă până acum concediile erau organizate începând cu luna mai, în acest an românii și le-au rezervat mult mai devreme.

„Am observat de ceva timp că ofertele last minute nu mai au aceeaşi căutare. Anul acesta, perioada dintre rezervarea călătoriei şi data călătoriei a fost chiar mai mare de câteva luni. Așadar, situația revine la status quo-ul din 2019, iar unul dintre motivele acestei schimbări este dorința de a organiza vacanțe mai lungi la prețuri mai mici, ceea ce acum este deosebit de important în contextul inflației ridicate”, subliniază Izabela Matei.

Potrivit analiștilor, durata concediilor de vară este influențată de prețul biletelor de avion și de costul meselor sau a cazării. Cele mai lungi vacanțe sunt în SUA, Spania, Portugalia și Cipru.

„În Turcia vrem să petrecem în medie până la șase zile, în timp ce în Spania vrem să petrecem opt. În cazul altor ţări nu vedem o diferență atât de mare, iar planul este să stăm în jur de șase sau șapte zile”, adaugă Izabela Matei.

Sursa foto: eSky.ro

Românii călătoresc cu familia și prietenii

În acest an, românii nu mai intenționează să călătorească singuri. Într-adevăr, numărul mediu de pasageri către destinaţiile aflate pe lista celor mai populare locuri de vacanță este de aproximativ 2,1 persoane. Cu toate acestea, Cipru iese în evidență în această categorie, unde numărul mediu de pasageri se apropie de trei. Acest lucru poate indica atât o călătorie în familie cu un copil, cât și o excursie de vacanță cu prietenii.

În schimb, cel mai mic număr mediu de călători a fost înregistrat în Portugalia și în Statele Unite, unde aproape sigur vom merge în compania unei singure persoane.

Creșterea numărului de persoane care își organizează singure vacanța în perioada concediilor indică faptul că românii doresc să economisească bani, iar acesta este unul dintre avantajele clare ale călătoriilor organizate pe cont propriu, se arată în comunicatul emis de eSky.ro.

Datele prezentate se referă doar la piața din România și iau în considerare căutările de zboruri dus-întors în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2023, cu plecare de pe aeroporturile româneşti cel mai devreme la 1 iunie 2023 și cel mai târziu la 31 august 2023.

Ne puteți urmări și pe Google News