Benzina şi motorina au preţuri diferite de la o ţară la alta. Puteţi economisi câteva zeci bune de euro dacă ştiţi de unde să alimentaţi.
V-aţi gândit să faceţi turul Europei cu maşina personală? Dacă da, ţineţi cont că o parte importantă a bugetului de vacanţă va fi alocată cheltuielilor cu carburantul. De aceea, trebuie să ştiţi în ce ţări găsiţi benzina şi motorina mai ieftine, pentru a putea face o programare inteligentă a benzinăriilor unde vă veţi face plinul. Am luat drept exemplu un traseu frumos în care treceţi prin oraşe importante ale Europei: Budapesta, Praga, Berlin, Amsterdam, Bruxelles, Paris, Torino, Milano şi Viena, după care vă întoarceţi la Bucureşti, prin Ungaria. În total, circa 6.000 km. În cazul unui Logan pe motorină, care consumă aproximativ 5 litri/100 km în extraurban şi care are un rezervor de 50 de litri, veţi consuma şase plinuri în întreaga excursie. Unde umpleţi rezervorul Dacă veţi şti în ce ţări să alimentaţi, cel mai mic cost posibil al drumului în această vacanţă ar fi de circa 400 de euro. Cel mai ieftin carburant îl găsiţi în România, aşa că, înainte de a ieşi din ţară, completaţi-vă rezervorul. Diferenţele sunt destul de mari: dacă un plin de motorină în România costă circa 64 de euro, în Italia costă cu 27% mai mult, adică aproximativ 81 de euro. Traseul alimentării cu motorină ar fi următorul. Faceţi plinul în Bucureşti şi reumpleţi rezervorul la ieşirea din ţară, spre Ungaria. Veţi avea suficient carburant pentru a traversa trei ţări: Ungaria, Slovacia şi Polonia, unde veţi umple rezervorul, deoarece preţul este mai mic decât în Germania. Cu toate acestea, şi acolo va trebui să alimentaţi, pentru că distanţa parcursă depăşeşte 700 de km şi preţurile sunt mai mici decât în Olanda. Veţi mai pune motorină şi în Belgia, înainte de intrarea în Franţa, unde preţurile, dar şi distanţele sunt mai mari. Totuşi, circa 40 de litri veţi pune şi acolo, având în vedere că Italia are cele mai mari tarife din ţările de pe traseu.
Odată ajunşi în Austria, alimentaţi, căci veţi avea de mers circa 800 de km până în România. Cei care călătoresc cu un Volkswagen Golf IV, care are un consum de 4 litri de benzină în afara oraşului şi un rezervor de 55 de litri, vor plăti mai puţin, având nevoie de circa patru plinuri şi jumătate. Traseul este asemănător celui menţionat. Costurile în acest al doilea caz vor fi de aproximativ 350 de euro pentru întregul traseu. Motorina este mai scumpă decât benzina în România, Ungaria, în restul ţărilor raportul fiind invers. Este de evitat alimentarea rezervorului în Italia, Olanda, Franţa şi Belgia.