Unde a fost Călin Georgescu, în timpul protestelor de la București: Am văzut acest vuiet, inclusiv în aeroport
- Teodora Vitan
- 13 ianuarie 2025, 22:50

Călin Georgescu a explicat că a plecat din țară, chiar în timpul protestelor generate de alegerile prezidențiale, pentru ,,că a trebuit să mă întâlnesc cu avocați internaționali, cu oameni de mare prestigiu. Având în vedere justiția din România, sunt nevoit să discut la instanțele de cel mai înalt nivel din Europa. Am fost în Germania, am fost la Strasbourg, se fac demersuri speciale la CEDO.”

Protest, susținători Călin Georgescu. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Critică justiția din România și subliniază importanța principiilor
Georgescu a continuat să critice justiția din România, spunând: „Precedentul din România nu poate să fie privit doar în sens negativ, adică ce a făcut CCR și cetățeanul Klaus Iohannis, adică 10 persoane. Creează un precedent la nivel mondial. Precedentul este și în sens pozitiv, în sensul în care ceea ce a făcut poporul român este unic. Poporul român și-a luat destinul în mâini și a demonstrat lumii întregi că sunt oameni cu principii.”
Georgescu: „Românii nu vor negocia principiile”
Călin Georgescu a delcarat la Realitatea PLUS că „așa cum am văzut și zilele trecute, la proteste, poporul român a spus clar că aici este vorba despre principii. Putem negocia orice, dar nu negociem principii.” El a subliniat că „am văzut acest vuiet inclusiv în aeroport, dar nu numai în România. Am văzut acest vuiet, această stare de spirit (...). Românii uitaseră de hora unirii sau am fost forțați să uităm de hora unirii, dar poporul s-a înhorit. Din acest punct nu mai există cale de întoarcere.”