La internarea în Spitalul de Neurochirurgie din Iași, medicii i-au prelevat cântăreței probe biologice reieșind că în acel moment avea o concentraţie de 0,40 mg/l alcool pur în sânge. Soțul a spus că artista a căzut pe scările cu gresie din casă în jurul orei 23.00. Medicii au estimat că, cel mai probabil, la momentul căzăturii, alcoolemia acesteia ar fi fost mai ridicată, undeva în jurul valorii de 1 la mie. Acum, conform ziaruldeiasi.ro, medici legiști au raportat că la recalcularea alcoolemiei s-a stabilit o valoare de stare de ebrietate foarte avansată: de peste 2 la mie.

Unde a băut atâta alcool soprana? Este principala întrebare la care trebuie să afle răspunsul procurorii ieșeni, care au deschis un dosar in rem, de cercetare pentru tentativă de omor, având în vedere că în casă se afla și soțul, soț care nu a dus femeia rănită la spital imediat, ci a ținut-o pe o canapea timp de 8 ore.

Conform mărturiilor familiei Mariei Macsim, aceasta a fost în vizită la părinți, iar acolo a băut un pahar și jumătate de vin. Era duminică, era ziua tatălui. De acolo a plecat cu un microbuz la o mătușa, pentru o scurtă vizită. Nu a băut nimic. Ca să ajungă, însă, la o stare de ebrietate de peste 2 la mie femeia trebuie să fi băut acasă, în dormitorul ei de la etaj.

Procurorii țin cu dinții de această informație. Nu spun dacă au găsit sticle de băutură în camera de la etaj, dacă au ridicat pahare cu urme de alcool. Deocamdată, soțul, pianistul Codrin Nicoară, are calitate de martor în dosar, el susținând că a fost doar un accident casnic, în urma căruia a încercat să-și ajute soția cum a putut. După căderea pe scări, a luat-o în brațe și a așezat-o pe o canapea, a șters-o de vomă, i-a schimbat hainele, iar în zori a sunat-o pe mama sa, medic, care a venit din Iași să-l ajute fiindcă soția aproape intrase în comă.

La spital, medicii au constatat nu numai alcoolemia, ci și o fractură gravă la cap, ochi învinețit, vânătaie la umăr, lovituri la șold și la torace.

În acest moment, artista este detubată, dar starea ei e departe de a fi bună. Este stabilă, însă, spun medicii pe care i-am consultat, va dura până când femeia se va reface după fractura craniană.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE