De la începutul pandemiei, Donad Trump este cel mai criticat om de pe planetă. Nu că înainte ar fi fost altfel. Dar această isterie împiedică să i se vadă meritele uriașe.
Un editorial de Nicolas Lecaussin, directorul Institutului francez pentru Cercetări Economice și Fiscale, pentru Le Figaro.
Toată lumea este de acord: Trump însuși le oferă multă muniție dușmanilor săi, dacă ar fi să vorbim doar despre postările sale pe Twitter, compulsive și adesea contradictorii.
Dar este acesta un motiv să spui orice îți vine la gură despre el? Fără a mai vorbi de „fake news”-urile care îl au ca subiect, trecând în același timp sub tăcere faptele care pledează categoric în favoarea lui.
Sfârșitul lui februarie. Începe să se înțeleagă că coronavirusul este foarte periculos, că pandemia se răspândește cu rapiditate și că nici un tratament nu reușește să vindece bolnavii.
Un zvon este preluat este preluat de toată presa foarte serioasă: președintele Trump ar fi plătit un miliard de dolari laboratorului german CureVac (Tübingen) pentru a beneficia de exclusivitatea (sic!) unui tratament sau vaccin împotriva virusului.
Casa Albă și laboratorul dezmint categoric. De atunci, nici o știre despre miliard și vaccin...
La începutul lui martie, mai multe organe de presă au revenit la atac: Casa Albă și președintele Trump ar fi ordonat confiscarea a milioane de măști pe mai multe aeroporturi europene. Reluată în buclă, informația a făcut multă vâlvă. Doar că era falsă...
La jumătatea lui aprilie, o altă informație acuzatoare: testele de coronavirus ar fi într-o uriașă întârziere în Statele Unite din cauza administrației. În realitate, tocmai pentru a accelera lucrurile, a fost operată o descentralizare: statele au primit de la FDA (Food and Drug Administration) dreptul de a face testările sub propria autoritate, bazându-se pe laboratoarele locale, fără nici o altă formalitate.
La vremea respectivă, Statele Unite erau deja țara care realizase cele mai multe teste, în cifră absolută (5 milioane).
24 aprilie. O altă știre se răspândește cu viteza fulgerului și presa se amuză: președintele Trump ar fi afirmat într-o conferință de presă că „americanii trebuie să-și injecteze apă clorinată și să se expună la ultraviolete pentru a scăpa de coronavirus”.
Cuvintele sale pot fi auzite, într-o înregistrare video de vreo douăzeci de secunde, postată online ca dovadă. Unii oameni de știință, unii politicieni, din Statele Unite, din Marea Britanie și de aiurea, îngrijorați, au implorat populația să nu bea apă clorinată.
Foarte mulți au fost cei care s-au repezit cu capetele înainte în ceea ce au prezentat drept uluitoarele elucubrații ale „doctorului Trump”. Fără a se mai osteni să meargă la sursă. Sursa era, pur și simplu, acea conferință de presă a lui Donald Trump, în integralitatea ei, nu doar cele câteva secunde care circulau pe online.
Directorul pentru știință și tehnologie din Departamentul Securității Interne, Bill Bryan, făcuse aluzie la diverși dezinfectanți capabili să ucidă virusul în 30 de secunde, pe suprafețe. Atunci, Trump a pus întrebarea: ar fi posibil să se descopere un procedeu pentru introducerea în corp a unei substanțe care, din punct de vedere medical, să acționeze ca un dezinfectant?
La sfârșitul conferinței de presă, un ziarist, Jonathan Karl, de la ABC, este cel care întreabă dacă se poate injecta un dezinfectant sau apă clorinată în corpul unui pacient infectat. Bill Bryan și Trump au respins, fără echivoc, această idee.
Dar tentația a fost atât de mare și simplă – uneori este de ajuns o traducere ușor tendențioasă – pentru a transforma niște vorbe în elucubrații.
De asemenea, Trump a sugerat utilizarea ultravioletelor, pe care le consideră foarte eficiente pentru neutralizarea virusului. Cum acest efect este cunoscut și a fost dovedit asupra organismelor patogene, batjocurile au fost restul de rapid înăbușite. Totuși, directorul unui laborator (Aytu BioScience) a fost cenzurat de presa locală pentru că a îndrăznit să confirme efectele ultravioletelor în interiorul corpului.
Majoritatea comentatorilor americani și străini se încăpățânează să-l atace pe Trump, însă se arată mult mai indulgenți față de Democrați. Cine a ironizat-o pe Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților, când, pe 24 februarie, s-a plimbat prin Chinatown, în San Francisco, invitând lumea să vină acolo, pentru a dovedi că virusul nu este un pericol?
Trump a interzis pe 1 februarie zborurile din China, măsură care, după unii, a salvat California.
Pe 25 februarie, Democrații au participat la o dezbatere în cadrul alegerilor primare, în Carolina de Sud, fără să-și facă griji de coronavirus.
Câți corespondenți străini din Statele Unite au vorbit despre acuzațiile de agresiune sexuală la adresa candidatului Democrat Joe Biden? Chiar și în America, New York Times a așteptat 19 zile înainte de a scrie.
Amintiți-vă, în septembrie 2018, judecătorul Kavanaugh a fost pus la zid peste tot și imediat când i s-au adus acuzații similare.
Joe Biden afirma atunci că „la o femeie, chiar dacă nu își amintește totul, miezul a ceea ce spune nu poate fi decât adevărat”. Astăzi, același Biden nu vede în afirmațiile femeii care îl acuză decât „alegații complet fanteziste”.
La fel ca Hillary Clinton, care spunea în septembrie 2016 că „jumătate dintre susținătorii lui Trump” ar trebui plasați în „categoria jalnicilor”, Joe Biden tocmai i-a împărțit de pe alegătorii negri în „buni” (care votează cu el) și „răi”.
Se poate paria fără nici un risc că dacă Trump ar fi făcut asemenea afirmații, lumea presei ar fi dat în clocot de indignare. Însă Biden a făcut chipurile o gafă, potrivit atașaților de presă ai candidatului Democrat, afirmație pe care cea mai mare parte a comentatorilor au admis-o, adăugând chiar că ar fi fost vorba de o glumă și că adevăratul „rasist” este Trump.
Pe de altă parte, cine a vorbit despre Cares Act (Coronavirus Aid, Relief and Economic Security)? Cine a semnalat eliminările de norme și reglementări – cu sutele în ultimele două luni – pentru a facilita lupta împotriva virusului?
Când administrația răspunde la o criză gravă prin dereglementare și descentralizare, acest fapt este, potrivit experților, un fenomen total inedit. Prea straniu pentru ca în Franța și în alte părți (unde criza a fost folosită, dimpotrivă, pentru întărirea autorității statului – n.r.) să i se înțeleagă anvergura.
Câți comentatori, pe de altă parte, au menționat ultimele dezvăluiri care infirmă faimoasele acuzații de complicitate între echipa lui Trump Rusia cu ocazia alegerilor din 2016? Democrații știau că erau false, aflăm acum. Așadar, au mințit în toată această perioadă.
În special Adam Schiff, președintele Comisiei pentru Informații din Cameră, care nu a încetat să susțină că cele 57 de depoziții pe care le avea în posesie sunt zdrobitoare la adresa președintelui Trump. Din păcate pentru Schiff, ele au fost desecretizate și făcute publice pe 11 mai: nu conțin nici o acuzare la adresa lui Trump și a echipei sale.
S-a mai aflat, grație publicării mai multor mesaje ale FBI, că această instituție și fostul ei director, James Comey, s-au încăpățânat să-l ancheteze pe fostul consilier pentru securitate națională al lui Trump, Michael Flynn, deși știau că este nevinovat. Însă „trebuia demis” pentru a-l discredita pe noul președinte.
Se mai știe și că 39 de personalități politice Democrate și înalți funcționari au fost informați, ba chiar implicați, despre/în ancheta FBI împotriva echipei lui Trump și în special a lui Flynn. Acest lucru, încă din noiembrie 2016, deci înainte de schimbarea administrației la Casa Albă.
Printre aceste personalități figurează Joe Biden, actualul candidat la prezidențial. Așadar, este puțin probabil ca fostul președinte Obama să nu fi știut nimic despre această afacere, care riscă să ia proporții considerabile, deoarece acum nu mai există nici o îndoială în privința intenției deliberate a Democraților de a-l compromite pe Trump cu orice preț.
Bineînțeles, Trump poate fi criticat. Însă într-un mod temeinic și argumentat, nu isteric. La anumiți obsedați, el este o țintă unică: sunt asemenea cailor care poartă ochelari pentru a nu se lăsa distrași de altceva în afara obiectivului.
Aceștia sunt victime ale unui virus cu mult mai grav decât cel al COVID-19: cel al Trumpofobiei. El îi împiedică nu doar să raționeze ci și, pur și simplu, să informeze.
Acest virus este hrănit, așa cum scria foarte bine Jean-François Revel în „Obsesia antiamericană”, de un „resentiment irațional” și de un militantism ideologic.