Un editorial de Nicolas Lecaussin, directorul Institutului francez pentru Cercetări Economice și Fiscale, pentru Le Figaro.

Toată lumea este de acord: Trump însuși le oferă multă muniție dușmanilor săi, dacă ar fi să vorbim doar despre postările sale pe Twitter, compulsive și adesea contradictorii.

Dar este acesta un motiv să spui orice îți vine la gură despre el? Fără a mai vorbi de „fake news”-urile care îl au ca subiect, trecând în același timp sub tăcere faptele care pledează categoric în favoarea lui.

Sfârșitul lui februarie. Începe să se înțeleagă că coronavirusul este foarte periculos, că pandemia se răspândește cu rapiditate și că nici un tratament nu reușește să vindece bolnavii.

Un zvon este preluat este preluat de toată presa foarte serioasă: președintele Trump ar fi plătit un miliard de dolari laboratorului german CureVac (Tübingen) pentru a beneficia de exclusivitatea (sic!) unui tratament sau vaccin împotriva virusului.

Casa Albă și laboratorul dezmint categoric. De atunci, nici o știre despre miliard și vaccin…

La începutul lui martie, mai multe organe de presă au revenit la atac: Casa Albă și președintele Trump ar fi ordonat confiscarea a milioane de măști pe mai multe aeroporturi europene. Reluată în buclă, informația a făcut multă vâlvă. Doar că era falsă…

La jumătatea lui aprilie, o altă informație acuzatoare: testele de coronavirus ar fi într-o uriașă întârziere în Statele Unite din cauza administrației. În realitate, tocmai pentru a accelera lucrurile, a fost operată o descentralizare: statele au primit de la FDA (Food and Drug Administration) dreptul de a face testările sub propria autoritate, bazându-se pe laboratoarele locale, fără nici o altă formalitate.

La vremea respectivă, Statele Unite erau deja țara care realizase cele mai multe teste, în cifră absolută (5 milioane).

24 aprilie. O altă știre se răspândește cu viteza fulgerului și presa se amuză: președintele Trump ar fi afirmat într-o conferință de presă că „americanii trebuie să-și injecteze apă clorinată și să se expună la ultraviolete pentru a scăpa de coronavirus”.

Cuvintele sale pot fi auzite, într-o înregistrare video de vreo douăzeci de secunde, postată online ca dovadă. Unii oameni de știință, unii politicieni, din Statele Unite, din Marea Britanie și de aiurea, îngrijorați, au implorat populația să nu bea apă clorinată.

Foarte mulți au fost cei care s-au repezit cu capetele înainte în ceea ce au prezentat drept uluitoarele elucubrații ale „doctorului Trump”. Fără a se mai osteni să meargă la sursă. Sursa era, pur și simplu, acea conferință de presă a lui Donald Trump, în integralitatea ei, nu doar cele câteva secunde care circulau pe online.

Directorul pentru știință și tehnologie din Departamentul Securității Interne, Bill Bryan, făcuse aluzie la diverși dezinfectanți capabili să ucidă virusul în 30 de secunde, pe suprafețe. Atunci, Trump a pus întrebarea: ar fi posibil să se descopere un procedeu pentru introducerea în corp a unei substanțe care, din punct de vedere medical, să acționeze ca un dezinfectant?

La sfârșitul conferinței de presă, un ziarist, Jonathan Karl, de la ABC, este cel care întreabă dacă se poate injecta un dezinfectant sau apă clorinată în corpul unui pacient infectat. Bill Bryan și Trump au respins, fără echivoc, această idee.

Dar tentația a fost atât de mare și simplă  – uneori este de ajuns o traducere ușor tendențioasă – pentru a transforma niște vorbe în elucubrații.

De asemenea, Trump a sugerat utilizarea ultravioletelor, pe care le consideră foarte eficiente pentru neutralizarea virusului. Cum acest efect este cunoscut și a fost dovedit asupra organismelor patogene, batjocurile au fost restul de rapid înăbușite. Totuși, directorul unui laborator (Aytu BioScience) a fost cenzurat de presa locală pentru că a îndrăznit să confirme efectele ultravioletelor în interiorul corpului.

Majoritatea comentatorilor americani și străini se încăpățânează să-l atace pe Trump, însă se arată mult mai indulgenți față de Democrați. Cine a ironizat-o pe Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților, când, pe 24 februarie, s-a plimbat prin Chinatown, în San Francisco, invitând lumea să vină acolo, pentru a dovedi că virusul nu este un pericol?

Trump a interzis pe 1 februarie zborurile din China, măsură care, după unii, a salvat California.

Pe 25 februarie, Democrații au participat la o dezbatere în cadrul alegerilor primare, în Carolina de Sud, fără să-și facă griji de coronavirus.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE