Un virus și mai periculos, care orbește și tâmpește: Trumpofobia

Un virus și mai periculos, care orbește și tâmpește: Trumpofobia

De la începutul pandemiei, Donad Trump este cel mai criticat om de pe planetă. Nu că înainte ar fi fost altfel. Dar această isterie împiedică să i se vadă meritele uriașe.

Câți corespondenți străini din Statele Unite au vorbit despre acuzațiile de agresiune sexuală la adresa candidatului Democrat Joe Biden? Chiar și în America, New York Times a așteptat 19 zile înainte de a scrie.

Amintiți-vă, în septembrie 2018, judecătorul Kavanaugh a fost pus la zid peste tot și imediat când i s-au adus acuzații similare.

Joe Biden afirma atunci că „la o femeie, chiar dacă nu își amintește totul, miezul a ceea ce spune nu poate fi decât adevărat”. Astăzi, același Biden nu vede în afirmațiile femeii care îl acuză decât „alegații complet fanteziste”.

Ne puteți urmări și pe Google News

La fel ca Hillary Clinton, care spunea în septembrie 2016 că „jumătate dintre susținătorii lui Trump” ar trebui plasați în „categoria jalnicilor”, Joe Biden tocmai i-a împărțit de pe alegătorii negri în „buni” (care votează cu el) și „răi”.

Se poate paria fără nici un risc că dacă Trump ar fi făcut asemenea afirmații, lumea presei ar fi dat în clocot de indignare. Însă Biden a făcut chipurile o gafă, potrivit atașaților de presă ai candidatului Democrat, afirmație pe care cea mai mare parte a comentatorilor au admis-o, adăugând chiar că ar fi fost vorba de o glumă și că adevăratul „rasist” este Trump.

Pe de altă parte, cine a vorbit despre Cares Act (Coronavirus Aid, Relief and Economic Security)? Cine a semnalat eliminările de norme și reglementări – cu sutele în ultimele două luni – pentru a facilita lupta împotriva virusului?

Când administrația răspunde la o criză gravă prin dereglementare și descentralizare, acest fapt este, potrivit experților, un fenomen total inedit. Prea straniu pentru ca în Franța și în alte părți (unde criza a fost folosită, dimpotrivă, pentru întărirea autorității statului – n.r.) să i se înțeleagă anvergura.

Câți comentatori, pe de altă parte, au menționat ultimele dezvăluiri care infirmă faimoasele acuzații de complicitate între echipa lui Trump Rusia cu ocazia alegerilor din 2016? Democrații știau că erau false, aflăm acum. Așadar, au mințit în toată această perioadă.

În special Adam Schiff, președintele Comisiei pentru Informații din Cameră, care nu a încetat să susțină că cele 57 de depoziții pe care le avea în posesie sunt zdrobitoare la adresa președintelui Trump. Din păcate pentru Schiff, ele au fost desecretizate și făcute publice pe 11 mai: nu conțin nici o acuzare la adresa lui Trump și a echipei sale.

S-a mai aflat, grație publicării mai multor mesaje ale FBI, că această instituție și fostul ei director, James Comey, s-au încăpățânat să-l ancheteze pe fostul consilier pentru securitate națională al lui Trump, Michael Flynn, deși știau că este nevinovat. Însă „trebuia demis” pentru a-l discredita pe noul președinte.

Se mai știe și că 39 de personalități politice Democrate și înalți funcționari au fost informați, ba chiar implicați, despre/în ancheta FBI împotriva echipei lui Trump și în special a lui Flynn. Acest lucru, încă din noiembrie 2016, deci înainte de schimbarea administrației la Casa Albă.

Printre aceste personalități figurează Joe Biden, actualul candidat la prezidențial. Așadar, este puțin probabil ca fostul președinte Obama să nu fi știut nimic despre această afacere, care riscă să ia proporții considerabile, deoarece acum nu mai există nici o îndoială în privința intenției deliberate a Democraților de a-l compromite pe Trump cu orice preț.

Bineînțeles, Trump poate fi criticat. Însă într-un mod temeinic și argumentat, nu isteric. La anumiți obsedați, el este o țintă unică: sunt asemenea cailor care poartă ochelari pentru a nu se lăsa distrași de altceva în afara obiectivului.

Aceștia sunt victime ale unui virus cu mult mai grav decât cel al COVID-19: cel al Trumpofobiei. El îi împiedică nu doar să raționeze ci și, pur și simplu, să informeze.

Acest virus este hrănit, așa cum scria foarte bine Jean-François Revel în „Obsesia antiamericană”, de un „resentiment irațional” și de un militantism ideologic.