Vor urma zile cumplite din punct de vedere termic, pentru că asupra țării noastre se va abate un val de caniculă neobișnuit chiar și pentru această perioadă.
Va fi căldură înfiorătoare în ultimele zile ale lunii iulie și primele ale lunii august, și în România, dar și în restul sud-estului Europei. Valul de căldură care se abate asupra sudului și sud-estului Europei va fi extrem și își va face simțită prezența pentru cel puțin o săptămână, în unele zone chiar pentru o perioadă mai lungă de timp. Altfel, un nor masiv de praf saharian urmează să pătrundă în centrul Europei.
Vârful de temperatură va depăși 40 de grade Celsius
Vârful de temperatură este așteptat să depășească 40 de grade Celsius. În unele zone ale sudului peninsulei balcanice, sudului Italiei și altor părți ale Mediteranei se așteaptă temperaturi chiar de 45 de grade Celsius. Vor fi afectate zone din Italia, Serbia, Macedonia, Albania, România, Bulgaria și Grecia.
Masa de aer va rămâne uscată și va crește la extrem potențialul de aprindere a pădurilor în zona de sud a Europei, acolo unde seceta este cea mai puternică. Incendii de proporții, de pădure, se înregistrează în Sardinia, Italia, în această săptămână. Vremea foarte caldă, lipsită de umiditate, continua, cel mai probabil, în sud, acolo unde este așteptat ca lucrurile să se înrăutățească din cauza secetei și incendiilor de pădure.
Fenomenul a fost botezat dom de căldură
Meteorologii au numit acest fenomen meteo extrem - dom de căldură. Un dom de căldură se formează în părțile de sud-est ale Europei cu o perioadă extinsă de căldură extremă.
Domul de căldură este termenul meteorologic pentru fenomenul în care o masă de aer cald rămâne suspendată deasupra unei regiuni, asupra căreia acționează ca o oală sub presiune. Un fenomen asemănător a avut loc recent în zona nord-vestului Canadei și Statelor Unite.
În zilele următoare, temperaturile vor crește cu rapiditate și vor atinge maximul. Părți ale Europei centrale și peninsulei balcanice vor trece prin temperaturi cu 10-15 grade mai ridicate decât normalul.