Gripa este o boală virală, care poate avea simptome extrem de neplăcute. În cazul în care febra este mare pot apărea stări de delir și halucinații, mai ales în cazul copiilor. În acest sezon rece au fost semnalate multe astfel de cazuri, deoarece gripa este mai agresivă.
Un medic pediatru din Canada spune că tot mai mulți copii experimentează simptome mai ciudate ale gripei. Dintre toate manifestările, una i-a băgat în sperieți pe părinții. Micuții au început să aibă halucinații, să audă voci și să creadă că cineva le vrea răul.
Kathryn MacKinlay spune că și fetița ei de șapte ani a avut astfel de simptome. Medicul nu a intrat în panică și spune că astfel de manifestări arată clar o infecție în corp pe care sistemul imunitar luptă să o elimine. În general, aceste halucinații apar atunci când copiii au febră foarte mare.
„În calitate de medic de urgență, am văzut mulți alți copii care au avut halucinații în ultimele săptămâni. Aceștia au fost testați și diagnosticați ulterior cu gripă”, a a scris Kathryn MacKinlay, pe blogul său.
Nu intrați în panică
Potrivit medicului, părinții nu trebuie să intre în panică. Ea a explicat de ce avem halucinații sau străi de delir atunci când avem febră mare. „Creierul nostru este sensibil la schimbările de temperatură, așa că febra poate duce la halucinații prin perturbarea activității normale a acestuia. Episoadele sunt, în general, scurte, durează doar câteva minute și nu necesită asistență medicală.
Dacă febra unui copil este mai mare de 40 de grade și nu răspunde la antitermice sau dacă episoadele de confuzie durează mai mult de câteva minute, este momentul să cereți ajutor medical“, a mai spus medicul, potrivit Insider.
Boală sezonieră
Gripa este o boală virală care se manifestă de obicei prin febră, dureri de cap şi musculare, greţuri, frisoare, tuse şi transpiraţii abundente. Simptomele pot dura între șapte și zece zile.
Este o infecție sezonieră. Primele cazuri încep să apară la jumătatea lunii octombrie. Virusul circulă în general până la jumătatea lunii aprilie. Medicii recomandă ca persoanele în vârstă, cele cu boli cronice sau cele cu un sistem imunitar slăbit să se vaccineze anual împotriva gripei.