Jumătate dintre angajaţi spun că sunt stresaţi la locul de muncă, o treime lucrează peste program, iar unul din cinci se declară copleşit de volumul de muncă, arată un sondaj al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii.

Înjurături, bârfe, dispreţuire a persoanei şi a muncii sale sau excluderea de către colegi sau de către şefi. Toate, aplicate zi de zi, devin o tortură psihică care duce, în final, la demisia angajatului. Străinii numesc acest tip de hărţuire la locul de muncă "mobbing". La noi, s-ar putea sintetiza prin intimidare. Adică, şicanarea constantă pentru îndepărtarea unui angajat nedorit, prin demisia sa, în condiţiile în care legal nu ar putea fi concediat. Cercetătorii de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) susţin că, în România, fenomenul există undeva la 7-8% dintre angajaţi, cel puţin la nivel declarativ, potrivit primului sondaj pe această temă în România, realizat în vara lui 2010 şi făcut public astăzi. Asta, în condiţile în care criza i-a afectat deja pe angajaţi. Potrivit studiului, jumătate dintre subiecţii intervievaţi sunt stresaţi la locul de muncă, o treime au rămas des peste program, iar aproape 17% n-au avut timp nici pentru pauza de masă. Aceste probleme au fost semnalate mai des în mediul privat, iar cei din Bucureşti au declarat un procent dublu de stres. Hărţuirea psihică sau mobbing "Concluziile analizei arată că diverse forme ale relaţionărilor anormale şi ale discriminării există şi trebuie atrasă atenţia asupra lor. Subiecţii care se află în situaţii clare care pot genera fenomenul de mobbing reprezintă un procent de 7-8% din populaţia intervievată, cu menţiunea că surprinderea fenomenului s-a realizat doar prin auto-percepţie şi că pot exista subiecţi care au evitat să declare comportamentele inadecvate ale colegilor sau şefului", a explicat Cristina Tomescu, de la ICCV. Concret, specialiştii susţin că acest fenomen de "mobbing" poate fi definit prin "acţiuni ostile, agresivitate verbală, maltratări, dispreţuirea persoanei şi a muncii sale, care, prin repetiţie în timp, produc efecte devastatoare la nivelul psihicului persoanei agresate, afectându-i grav eficienţa în plan socioprofesional". Acţiuni care, poate luate separat sau fără un caracter repetitiv, nu ar putea fi catalogate în mod normal ca fiind discriminatorii. Ţinta: angajaţii buni, ieşiţi din comun sau de altă vârstă Cercetarea mai arată că "situaţiile de relaţionare profesională inadecvată există, 41% dintre subiecţi recunoscând spre exemplu că şeful sau colegii ţipă unii la alţii la locul de muncă". Printre motivele care au generat comportamente inadecvate menţionate cel mai des de angajaţi se numără faptul că angajatul "este bun în ceea ce face sau are realizări profesionale deosebite", felul în care se poartă, "este prea deschis, prea sigur pe el sau se uită de sus la colegi", dar şi faptul că un angajat este prea vârstnic sau prea tânăr faţă de ceilalţi. Orientările sexuale sau convingerile religioase se află însă pe ultimele locuri între motivele sesizate de angajaţii supuşi şicanelor. "Majoritatea relaţiilor inadecvate tind însă să fie expresia unui comportament generat de tensiuni, nerealizări, impoliteţe, interese conjuncturale şi atutudini reactive decât forme de discriminare la locul de muncă", mai arată Tomescu. Cei afectaţi de fenomenul de intimidare la serviciu au spus că, de cele mai multe ori, a fost vorba de colegi care au râs de ei (aproape 38%), de critici (peste 35%) sau jigniri. Peste 20% spun că aceste acţiuni au devenit un obicei la serviciu, însă 60% nu au reclamat nimănui comportamentele inadecvate. Doar în jur de 18% s-au adresat şefului pentru soluţionare şi s-au plâns că nu au cui să se adreseze la nivel de instituţie sau organizaţie nonguvernamentală. Aşa că, de cele mai multe ori, conflictele se rezolvă mai mult informal. Capitala, în topul intoleranţei şi discriminării Cel mai mare risc de "mobbing", dar şi de discriminare, est atribuit zonei Bucureşti-Ilfov, unde nivelul de toleranţă faţă de colegii de la muncă este cel mai scăzut, potrivit datelor din studiu. Nici la capitolul toleranţă Capitala nu stă bine. Astfel, angajaţii de aici susţin că principalele motive care determină un tratament urât din partea şefilor sau a colegilor sunt aspectul fizic, vârsta înaintată, situaţia din afara serviciului, apartenenţa la etnia romă, tinereţea şi problemele de sănătate, fără a fi legat deci de performanţa profesională. Iar când vine vorba de motivele concedierii acestor angajaţi, primele două sunt neînţelegeri cu şeful, dar şi cu colegii. La capitolul discriminare, printre motivele neangajării figurează vârsta mai înaintată, problemele de sănătate sau sarcina în cazul femeilor. În plus, se observă toleranţa scăzută faţă de angajaţii homosexuali, foşti deţinuţi şi romi, aceleaşi categorii fiind dicriminate şi dacă se aflaă în funcţii de conducere. Cât despre şefi, femeile sunt văzute ca fiind capabile mai ales la conducerea unui spital sau a unei şcoli, nu însă şi la nivelul primăriilor sau al consiliilor locale, potrivit cercetării ICCV.