Stefan Ioniţă, 21 de ani, a disparut de acasă fără urmă de trei luni. Când a plecat de acasă avea părul scurt vopsit blond. Iar mama sa, Georgeta Marcu, speră ca fiul său să fie încă în viaţă deşi toate urmele băiatului s-au pierdut într-o pădure din Elveţia.
O româncă din Germania îşi caută fiul dispărut în urmă cu trei luni într-o pădure din Elveţia. Fiul său a dispărut de acasă în noaptea de 18 spre 19 mai. Aceasta i-a urat noapte bună, iar a doua zi dimineața, Stefan era plecat. De atunci, românca îl caută fără oprire deoarece se teme pentru viața fiului ei.
Românca a călătorit de mai multe ori din statul federal Renania-Palatinat în Elveţia, pentru a-şi găsi fiul, iar doi martori sunt convinşi că l-au văzut pe tânăr. Ambii menţionează că era însoţit de o fată.
A venit în Elveţia de mai multe ori să îl caute pe fiul ei
Jurnaliştii de la cotidianul Blick au însoţit-o pe Georgeta într-una din căutările sale. Punctul de întâlnire a fost parcarea din Felsberg, unde Hyundai-ul alb al lui Ştefan a fost găsit la sfârşitul lunii mai, când a fost văzut pentru ultima dată.
Mama sa l-a căutat peste tot, a urcat cu telecabina, a fost la cabane şi în pădure, în spitalele şi clinicile de psihiatrie din zonă. În Germania, tânărul a fost declarat oficial persoană dispărută şi a fost deschisă o anchetă.
”El iubeşte pădurea”, a dezvăluit Georgeta Marcu, plângând. Cu toate acestea, femeia rămâne puternică şi continuă să caute, neobosită, însă fără succes, până la ora actuală.
Poliţia din Trier a precizat că urmele lui Ştefan se pierd în parcare
Căutările sunt încă în desfășurare, deoarece nu există informaţii noi despre locul în care se află, spun poliţiştii. Cu toate acestea, există două mărturii uluitoare: sunt convinşi că l-au văzut pe Ştefan însoţit de o fată.
Unul dintre martori este Ursula Hoffmann (56 de ani), proprietara unui han din Vättis, care susţine că este ”sută la sută sigură” că Ştefan a fost la han în luna mai, unde a băut un suc de mere, însă la acel moment, femeia nu ştia că băiatul era dat dispărut.
Barmanul îşi aminteşte un detaliu important: ”Am memorat numărul de înmatriculare al lui Ştefan. Era special. Şi eu sunt german, dar nu ştiam această abreviere”.
Proprietara îşi aminteşte că Ştefan nu era singur, ci era însoţit de o tânără, ”o fată mică, zveltă, cu părul lung şi negru”, care, precum Ştefan, era foarte tăcută şi abia vorbea.
”Nu mi-au putut da seama dacă cei doi erau acolo în calitate de cuplu”, ”au luat micul dejun, dar nu au mâncat mult. Fata a plătit – numerar”, a mai spus el.
În descrierile celui de-al doilea martor apare şi o femeie cu părul negru
”Eram în maşină, mergeam spre casă. Apoi am trecut pe lângă un tânăr care alerga pe podul de peste Rin. Se îndrepta spre gara din Felsberg. O tânără cu părul negru mergea la trei-patru metri în spatele lui”, a declarat martorul.
Femeia este sigură că bărbatul era Ştefan Ioniţă, deoarece l-a recunoscut ”după părul blond”, fiind coafeză. Tânărul ”părea că se grăbeşte”, iar fata ”era mult mai mică decât el”.
Georgeta nu are idee cine ar putea fi această misterioasă tânără cu părul negru, dar ”gândul că s-ar putea ca Ştefan să nu fie singur mă linişteşte”, spune ea. Poliţia germană nu a dorit să comenteze aceste două mărturii. Detaliile investigaţiei nu sunt în prezent comunicate public. Cu toate acestea, mama disperată nu îşi pierde speranţa şi o roagă pe tânăra misterioasă cu părul negru un singur lucru, ”să ia legătura” cu ea, relatează switzerlandtimes.ch