– EVZ: Cum apreciați modificările propuse la Codul de procedură penală ?

– Petre Buneci: Referindu-mă la propunerile de modificare și completare a Codului de procedură penală, arăt că în partea generală s-au făcut o serie de modificări și completări vizând aplicarea legii penale de dezincriminare, faptul că acțiunea penală se poate pune în mișcare numai atunci când există probe din care să rezulte indicii temeinice că o persoană a săvârșit o infracțiune, iar pentru exemplificare mă voi referi la cele mai importante propuneri care au încercat să pună de acord deciziile CCR cu textele declarate neconstituționale.

Dispozițiilor legale referitoare la prezumția de nevinovăție au fost completate cu încă 6 noi alineate, fapt care reprezintă o măsură bine venită deoarece textul de lege a fost pus în concordanță cu Directiva UE 343/2016 a Parlamentului European și a Consiliului din data de 9 martie 2016, care interzice a se face referiri la persoanele implicate în calitate de suspecți sau inculpați ca fiind vinovate până la condamnarea printr-o hotărâre penală rămasă definitivă.

 

Lipsesc sancţiunile

Astfel, acest text de lege a fost completat cu dispoziții exprese care interzic comunicările publice și declarațiile publice, dar și furnizarea de informații provenind de la autorități referitoare la fapte și persoane care fac obiectul procedurilor, dar și interzicerea prezentării persoanelor suspectate în fața camerelor de luat vederi, purtând cătușe pentru a induce percepția publică că acestea sunt vinovate. Aceste dispoziții nou introduse lărgesc sfera prezumției de nevinovăție, fiind în concordanță cu art. 3 și 4 din Directivă potrivit cărora câtă vreme vinovăția persoanei suspectate nu a fost dovedită sunt interzise declarațiile publice făcute de autorități pe baza unor suspiciuni. Consider că această completare a prevederilor art. 4 C.pr.pen. nu răspunde pe deplin cerințelor directivei deoarece în aceasta nu sunt prevăzute și sancțiuni în cazul unei încălcări a obligației de a nu face referiri la persoanele suspectate sau acuzate.

Dreptul fundamental la apărare

În propunerile de modificare a Codului de procedură penală s-a prevăzut și modificarea dispozițiilor referitoare la consultarea dosarului în sensul că avocatul părților și al subiecților procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea acestuia pe tot parcursul procesului penal, drept ce nu poate fi restrâns în contradicție cu textul actual care prevede că procurorul poate restricționa motivat consultarea dosarului. În ședința plenului CCR din 12.10.2018 în mod corect s-a respins excepția de neconstituționalitate a modificării propuse, deoarece prin această restricție de a consulta dosarului s-ar încălca dreptul fundamental la apărare al părților și al subiecților procesuali principali.

O altă îmbunătățire a legislației procesual penale în materia probelor și a mijloacelor de probă care a fost pusă în concordanță cu Decizia CCR nr. 22/2018 cât și cu Directiva UE 343/2016 vizează modificarea alineatelor dispozițiilor legale privind excluderea probelor obținute în mod nelegal, care prevăd în mod expres nulitatea absolută a probelor obținute în mod nelegal în cadrul procesului penal cât și excluderea efectivă a acestora dintre mijloacele de probă ale dosarului.

 

CEDO, cu ochii pe administrarea probelor obţinute nelegal

 

Modificarea propusă este necesară deoarece încălcarea dispozițiilor legale privind administrarea probelor a atras nenumărate sancțiuni ale statului român la CEDO pentru încălcarea principiului legalității care guvernează desfășurarea procesului penal. Nu numai că aceste modificări vizează nulitatea absolută a probelor obținute nelegal, dar aceiași sancțiune este valabilă și pentru probele derivate din alte probe obținute în mod nelegal, deoarece în caz contrar s-ar ajunge la „albirea„ acestora prin administrarea în fața instanței. Până la apariția Deciziei CCR nr. 22/2018 au mai existat alte decizii care se refereau expres la aceste aspecte și aici amintim Decizia CCR nr. 51/2016 potrivit căreia probele nelegale nu mai pot fi administrate în instanță la fel ca și probele derivate, motiv pentru care ele urmează a fi excluse din ansamblul materialului probator.

De altfel, actuala reglementare prevede în mod expres că se interzice folosirea probelor obținute în mod nelegal în cadrul procesului penal fără a indica și sancțiunea pe care instanța o poate lua când constata că au fost administrate probe nelegale în cursul urmăririi penale.

 

Cap în cap, la CCR

Această propunere de modificare a fost însă atacată alături de alte prevederi ale codului pentru neconstituționalitate la CCR care la data de 12.10.2018 cu unanimitate de voturi a admis obiecția și a constatat că este neconstituțională. Soluția CCR vine însă în contradicție cu practica anterioară, care, prin Decizia nr. 22/2018 amintită mai sus s-a pronunțat în sensul excluderii probelor obținute prin mijloace nelegale. Deși prin această decizie care pune în aplicare practica CEDO s-a dispus că probele obținute nelegal sunt lovite de nulitate absolută și trebuie înlăturate efectiv din materialul probator, în mod inexplicabil încălcându-și propria practică, CCR a constatat că modificarea propusă este neconstituțională, motivele pentru care s-a ajuns la această nefiind cunoscute în prezent întrucât decizia nu a fost încă publicată.

 

Supravegherea în baza legii privind securitatea națională

Deosebit de importantă este și completarea dispozițiilor privind supravegherea persoanei cu o prevedere legală expresă care se referă la faptul că datele și informațiile mandatelor de supraveghere obținute în baza legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României nu pot fi utilizate și în alte cauze și pentru cercetarea altor infracțiuni decât cele care afectează strict siguranța națională sub sancțiunea nulității absolute.

Această modificare răspunde prevederilor Deciziei CCR nr. 244/2017, ale art. 6 din Directiva UE 343/2016, art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil, cât a deciziei CCR nr. 91/2018 potrivit cărora sunt interzise utilizarea activităților specifice culegerii de informații în domeniul siguranței naționale și în cadrul altor cauze sau pentru cercetarea altor infracțiuni, deoarece acestea aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români, astfel cum se arată în art. 3 lit. f din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României.

Potrivit Decizie CCR nr. 91/2018 s-a impus legiuitorului să realizeze o distincție clară între faptele care aduc atingere siguranței naționale, și în care se pot folosi metode care aduc atingere drepturilor și libertăților fundamentale și celelalte infracțiuni care nu au legătură cu siguranța națională și în care urmează a fi administrate probe arătate strict în cadrul dispozițiilor procesual penale, astfel că această completare este una pe deplin justificată.

În materia nulității actelor procesuale s-a prevăzut completarea dispozițiilor care reglementează nulitatea absolută și pentru încălcarea competenței materiale și personale nu doar a instanțelor judecătorești, ci și a organelor de urmărire penală. Această completare s-a făcut în sensul de a se sancționa cu nulitatea absolută și încălcarea acestor competențe de către organul de urmărire penală fiind o măsură absolut legală și normală pentru a remedia omisiunea legiuitorului, aceasta fiind în concordanță cu prevederile Decizie CCR nr. 302/2017.

 

Organele judiciare vor acţiona doar în baza competenţei date de legiuitor

Până la apariția deciziei CCR nr. 302 din 4 mai 2017 încălcarea competenței materiale și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală era sancționată doar cu nulitate relativă, cel interesant trebuind să facă dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată în alt mod. Prin decizie nr. 302/2017 a CCR, efectuarea unor acte de urmărire penală de către alte organe decât procurorul și poliția judiciară se sancționează cu nulitate absolută a probelor astfel obținute, această reglementare fiind în concordanță cu principiul legalității care presupune că organele judiciare acționează în baza competenței pe care legiuitorul le-a conferit-o. Astfel, disp. art. 58 C.pr.pen. reglementează instituția verificării competenței de către organul de urmărire penală, acesta fiind dator să-și verifice competența imediat după sesizare, iar dacă constată că nu este competent să dispună prin ordonanță declinarea de competență sau trimiterea cauzei la procurorul care exercită supravegherea. Mai mult decât atât, prin Decizia CCR nr. 22/2018 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a disp. art. 102 alin. 3 C.pr.pen. constatându-se că acestea sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei” din cuprinsul lor se înțelege și eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei dar și secțiunea mijloace de probă din cuprinsul rechizitoriului s-a impus în mod obligatoriu excluderea fizică a acestor probe pentru ca ele să nu mai poată fi vizualizate de judecătorul chemat să soluționeze cauza.

 

Camera preliminară a făcut mai mult rău

Abrogarea în totalitate a dispozițiilor referitoare la camera preliminară din Partea specială, o consider o măsura oportună care contribuie cu adevărat la celeritatea judecării cauzelor pentru că personal, consider procedura de cameră preliminară, care deși a fost concepută să fie un filtru între urmărirea penală și faza de judecată, astfel încât judecata să se realizeze în unele situații chiar de la primul termen fără a mai fi necesare readministrarea probelor, în realitate a contribuit în mod nepermis la tergiversarea cauzelor, deoarece excepțiile invocate fie că erau admise, fie că erau respinse erau atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, astfel încât durata procesului penal în această fază depășea cu mult termenul de 60 de zile recomandat, ajungându-se ca o cauză cu mai mulți inculpați să dureze adeseori peste un an de zile..

Această propunere de abrogare revine la procedura instituită de vechiul Cod de procedură penală, prevăzând verificări prealabile la judecarea în primă instanță , acestea referindu-se exact la competența camere preliminare.

Practic toate prevederile camerei preliminare se regăsesc în modificările propuse, potrivit cărora se pot formula cereri și excepții sau ele pot fi ridicate din oficiu, instanța putând restitui cauza la Parchet sau putând dispune înlăturarea unor mijloace de probă administrate nelegal. Mai mult decât atât, textul de lege prevede și măsurile care pot fi luate împotriva încheierilor judecătorului, partea nemulțumită putând în termen de 3 zile de la comunicare să facă contestație, aceasta urmând a fi judecată de instanța competentă de a soluționa apelul în cauză.

Această modificare nu aduce nici o atingere drepturilor și libertăților părților în procesul penal, cu atât mai mult cu cât în modificare se arată în mod expres că instanța, dacă constată că actele sau probele efectuate s-au administrate în cursul cercetării penale sunt lovite de nulitate, acestea sunt eliminate din cauză, indiferent de soluția pronunțată în cursul verificării prealabile. Mai mult decât atât apreciez că în acest fel dosarele penale vor fi judecate cu celeritate, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale.

S-a considerat că abrogarea dispozițiilor privind camera preliminară este o măsură oportună care corespunde realităților actuale în dreptul procesual penal, astfel încât ea nu a fost supusă controlului de constituționalitate din partea CCR.

 

Acţiunea penală nu ar trebui declanşată pe bănuieli sau presupuneri

Apreciez că declararea ca neconstituționale prin hotărârea pronunțată la data de 12.10.2018 de către plenul Curții Constituționale, a propunerilor de modificare a dispozițiilor vizând înlocuirea sintagmei presupunere rezonabilă cu aceea de probe din care să rezulte indicii temeinice nu este corectă întrucât formularea textului actual o apreciez ca fiind mult prea largă pentru a putea determina punerea în mișcare a acțiunii penale, care în opinia mea, se poate declanșa doar atunci când există certitudinea care rezultă din probe sau indicii temeinice și nicidecum din bănuieli sau prezumții sau presupuneri, dispoziţii ce nu satisfac cerințele prevăzute de legiuitor pentru punerea în mișcare a acțiunii penale. Și în acest caz vom vedea motivarea deciziei prin care s-a declarat neconstituționale aceste propuneri de modificare.

Ulterior, propunerilor legislative privind punerea de acord a Legii nr. 135/2010 cu Deciziile Curții Constituționale a fost publicată în M.Of. nr. 579 din 09.07.2018 Decizia CCR nr. 354/2018 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la sechestrul asigurător în care se arată că lipsa unei căi de atac separate împotriva încheierii instanței de judecată (primă instanță sau apel) prin care s-a dispus valorificarea unui bun mobil sechestrat contravine drepturilor consacrate în Constituția României. Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă care se impune este aceea de instituire a unei căi de atac separate împotriva acestui tip de încheiere, astfel că dispozițiile procedurale urmează a se modifica în acest sens. Evident că în propunerea legislativă de modificare a C.pr.pen. nu a fost prevăzută această dispoziție deoarece decizia a fost ulterioară înaintării inițiativei.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: