Un proprietar de bar din Galați a murit la vănătoare. Familia știe că s-a împușcat singur din greșeală, anchetatorii bănuiesc o crimă

Un proprietar de bar din Galați a murit la vănătoare. Familia știe că s-a împușcat singur din greșeală, anchetatorii bănuiesc o crimă

Proprietarul unui bar din nordul județului Galați a fost împușcat în timpul unei partide de vănătoare. Procurorii bănuiesc că ar putea fi vorba și de un asasinat. Mortul este bănuit și de braconaj.

Mircea Tanislav (53 de ani), patronul barului-discotecă de pe lacul de agrement din Barcea, județul Galați, a alunecat, joi, pe o bucata de gheață în timp ce se afla la vănătoare, iar arma i s-a descărcat accidental, rănindu-l grav, anunță publicația locală Viața Liberă. Aceasta este varianta sugerată în presa locală, dar anchetatorii au în vedere și un posibil asasinat. Mircea Tanislav a ajuns, joi, la Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci, dar medicii nu l-au mai putut salva. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. „A fost solicitată necropsia şi se aşteaptă rezultatul preliminar. În acest moment, un procuror criminalist face anchetă în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj şi ucidere din culpă. Ancheta este la început, dar deja a fost format un cerc de suspecţi”, a declarat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, pentru reporterii de la Viața Liberă. Surse neoficiale susţin, pentru aceeași publicație, că de la faţa locului au fost ridicate două arme semiautomate şi că din arma de vânătoare a lui Mircea Tanislav nu fusese tras niciun glonţ, dar toate amănuntele legate de anchetă urmează a fi făcute publice abia după ce procurorii vor finaliza cercetările. Familia proprietarului de bar cred că este vorba doar de un accident de muncă și nu cred că a fost vorba de vreo crimă.

Ne puteți urmări și pe Google News