Un produs apreciat dispare din supermarketuri. Motivul este incredibil
- Ionel Sclavone
- 4 iulie 2020, 07:45
Mai multe supermarketuri au scos de la vânzare produsele prelucrate din nucă de cocos, după ce s-a descoperit că fructele sunt culese de maimuțe dresate special.
Rețelele comerciale au adoptat această decizie după ce reprezentanții asociațiilor de protecție a animalelor au arătat că animalele sunt luate din sălbăticie și dresate special ca să se cațere în copaci și să culeagă nucile de cocos.
După aflarea acestor informații, mai multe rețele comerciale au scos de la raft, din supermarketuri, apa, laptele sau uleiul de cocos. Mai multe lanțuri de supermarketuri, Waitrose, Ocado, Co-op și Boots, au promis că nu vor mai vinde anumite produse.
Potrivit unor informații furnizate de asociația People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), o maimuță astfel dresată poate culege până la o mie de nuci de cocos pe zi, în vreme ce un om abia reușește să adune 80.
Grupul pentru apărarea drepturilor animalelor a dat ca exemplu macacul cu coadă de porc din Thailanda care este transformat într-o „mașinărie de cules nuci de cocos”. Reprezentanții PETA au arătat că au identificat un număr de opt ferme în Thailanda unde maimuțele au fost forțate să culeagă nuci de cocos care mai apoi sunt trimise la export în toată lumea.
De asemenea, organizația susține că ar fi descoperit „școli de maimuțe”, unde animalele sunt dresate nu doar ca să culeagă fructe din copaci. Acestea sunt învățate să meargă pe bicicletă sau să joace baschet pentru a-i amuza pe turiști.
Pandemia de coronavirus are efecte și asupra comportamentului maimuțelor. Astfel, locuitorii unui oraș thailandez, Lopburi, se confruntă cu mari probleme deoarece mii de maimuțe care trăiesc în zonă au ajuns să-i terorizeze pe localnici din cauza foametei.
Închiderea circuitului turistic a făcut ca maimuțele să nu mai primească mâncare din partea vizitatorilor și, astfel, au început să se comporte foarte agresiv cu oamenii. Un grup masiv de macaci s-a instalat într-un cinematograf părăsit, iar masculii au început să se lupte între ei pentru supremație.