”Supărat pe om, Dumnezeu a ales anul acesta să nu îl viziteze de Paști. De ce ar face-o? De ani buni am transformat Crăciunul într-o petrecere cu rochițe roșii și scurte. O alergătură disperată după cadouri inutile, doar pentru a bifa încă o sărbătoare petrecută cum se cuvine, nu-i așa, în familie.

De cele mai multe ori, în spatele ușilor închise, dincolo de beculețe și ornamente, oamenii se regăsesc în aceeași minciună, pigmentată cu certuri, cu violență și ura. Sau multă, infinită, dureroasă indiferență. Acolo nu e loc pentru El. Paștele a devenit un necesar pretext al unor petreceri zgomotoase, cu și mai puține haine decât de Crăciun.

Dudui pline de pioșenie ne învață să ținem postul corect, să trăim cu Dumnezeu în suflet; apoi ne mărturisesc, pline de evlavie, clipind din genele false, cum vor petrece ele Sfintele sărbători, în cluburi de fițe, cu șampanie de 2.000 de euro, după ce au dat o fugă să ia nițică Lumina, fără să le treacă măcar prin cap ce ar putea însemna asta.

Crăciun sau Paște, le-am transformat în orgii alimentare, cu mâncăruri udate din belșug cu alcool, totul culminând cu vizite la urgență sau un cuțit înfipt într-un comesean care ne-a furat, în urmă cu jde ani, caii de la bicicletă. Printre mese întinse și pline, simbol de netăgăduit al fibrei creștine tradiționale, ne prefacem că înțelegem. Că simțim. Că trăim. De ce ar mai veni?

De ce ne-ar mai crede? Îl luăm în derâdere de sute de ani. L-am scos din case și din școli. L-am alungat și din biserici și am pus în locul Lui tarabe. Ne folosim de El doar când ne e greu. Îi batjocorim pe cei care cred. Credința este desuetă, iar lumea are azi alte preocupări și alți idoli. De fapt, Și-a dat seama de mult că jucăm la cacealma. A acceptat că, în tot timpul asta, am trișat. E firea umană, Și-a spus. A sperat mereu că vom înțelege, doar suntem creați după Chipul Său.

Dar, în final, a obosit, probabil să ne mai aștepte. Să nu ne amăgim. Virusul nu va schimba nimic. Vom mai fi pioși o luna-două. Ne vom ruga mai abitir acum, pentru că la anul, pe vremea asta, să râdem iar de cei care își fac cruce când trec pe lângă o biserică. Vom mai fi darnici o lună-două, fără a uită, însă, să precizăm suma, că doar nu o să ratăm prilejul de a arată cât de buni și generoși suntem. Vom citi sau cel puțin vom postă coperți de cărți la modă.

La anul pe vremea asta vom fi iar la grătar și mici și bere și orice altceva pentru că, nu-i așa, cărțile sunt o pierdere de timp. În timpul ăsta, supărarea Lui e infinit mai mare decât a noastră. E mult mai îndurerat decât noi acum. Suferința Crucii se repetă iar și iar, fără ca cei pentru care a fost acolo să înțeleagă că nu putem există fără El.

Că dincolo de dogme și teorii, de doctrine și filozofii, singurul mare adevăr care va rămâne este imensă Lui iubire față de micile vietăți care se cred și se proclamă stăpânii Universului, care cred că pot muta munții și schimba cursul apelor, care cred că pot ajunge pe alte stele, dar care se prăbușesc ca un castel de cărți de joc în față suferinței reale”, a scris judecătorul Adriana Stoicescu pe pagina sa de Facebook.