Benedict Cuciureanu, preot din Suceava, în vârstă de 56 de ani, a fost găsit decedat în curtea bisericii în care slujea. Poliția s-a deplasat imediat la fața locului pentru a stabili cauze morții.
Polițiștii de la Secția Rurală Pojorâta au fost alertați, prin apel la 112, de un bărbat care le-a spus că l-a găsit decedat pe preotul Bisericii Sf. Nicolae din localitate. Apelul a fost făcut de persoana în cauză marți, 29 noiembrie, în jurul orei 13.30. Un echipaj al Serviciul de Ambulanță Suceava s-a deplasat la fața locului și a constatat decesul preotului Benedict Cuciureanu.
Primele cercetări ale poliției au arătat că preotul a plecat de acasă de luni seară și s-a dus pe un teren pe unde avea depozitate lemne. Alarma a fost dată abia a doua zi pentru că părintele locuia singur. Cuciureanu a fost găsit decedat pe un teren al bisericii. Poliția a transmis că părintele se afla pe drumul dintre locul de unde a luat lemnele și casa parohială.
Polițiștii nu au identificat urme de agresiune sau alte elemente care să le aducă suspiciuni. În acest context, autoritățile iau în calcul varianta unui infarct. Preotul este cunoscut că avea probleme de sănătate. În plus, polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările. Necropsia va aduce lămuriri în legătură cu cauza decesului părintelui.
Preotul Benedict Cuciureanu a avut același destin ca al tatălui său
Preotul Benedict Cuciureanu a fost fiu de preot și oficia slujbe în biserica în care a slujit și tatăl său. Preotul Gheorghe Cuciureanu a slujit aproximativ 24 de ani în Biserica Sfântul Nicolae din Sadova. Se poate spune că Benedict a avut o soartă identică cu cea a tatălui său. Gheorghe Cuciureanu se îndrepta, în dimineața zilei de 21 mai 1997, spre biserică pentru oficierea slujbei religioase când a căzut și a făcut infarct.
Părintele Benedict mai are doi frați și o soră. În plus, el are și o fiică care este stabilită la Cluj. Decesul părintelui Benedict a lăsat un gol în inima mamei sale, a soției, fiicei, a fraților săi și a a întregii comunități din Sadova. Preotul a fost apreciat de locuitorii comunei, notează Monitorulsv.ro.