Heroinomani şi dependenţi de "legale" scapă de boala stupefiantelor cu metadonă şi credinţă. Ei îi promit Domnului că nu vor mai cădea în capcană
"Ce ruşine, părinte! Ajungi, dacă ai putea să iei pielea de pe tine şi s-o vinzi, ai vinde-o", i-a spus Alexandru într-o zi preotului Iulian Scarlat. Părintele a luat o cariocă albastră şi a notat cuvintele pe o planşă albă. De fiecare dată când stă de vorbă cu toxicomani, Iulian Scarlat ia învăţămintele lor şi le scrie pe foaie. Îi ajută şi pe alţii care ajung mai mult morţi decât vii la Centrul Sfântul Stelian din sectorul 6 al Capitalei.
În 2003, părintele Iulian era asistent social al Arhiepiscopiei. Lucrase mai mult cu persoane cu handicap, când i s-a propus să aibă grijă de toxicodependenţi. Alţi colegi de-ai lui renunţaseră numai cât băgaseră capul pe uşa centrului. E o lume cu păcate multe, unde medicina te pune pe picioare, dar credinţa şi întoarcerea la Dumnezeu te scapă de boala drogului.
Metadona
Toxicomanii ajung la centru şi, după internare, au un regim închis, a cărui perioadă o stabileşte medicul: trei săptămâni, o lună, un an, cât să le treacă obsesia de a căuta bani să-şi cumpere drogurile. Opt tineri s-au aşezat în jurul părintelui Iulian la o masă, imediat după ce şi-au primit porţia de metadonă. Unii au fost externaţi acum doi ani şi au rămas în program, pentru că, fără metadonă, nu mai sunt ei. Ca să-i ducă cu mintea în altă parte, îi plimbă pe la mănăstiri, le citeşte din Liturghie şi vorbesc ore în şir despre Dumnezeu şi puterea Lui să te scape de corvoada de a cădea în păcat: "Sunt terapii de grup, în care îi învăţ rugăciuni, vorbim despre Proscomidie, despre Cartea sfântă".
Iulian Scarlat îi spovedeşte, iar pe unii i-a împărtăşit pentru prima oară. Dezlegări le dă când şi când, iar pacienţii jură şi-i promit Domnului că nu se mai ating de anturajele proaste, ca să cadă iar în capcană. Le ştie problemele, le cunoaşte părinţii, care vin cu noduri în gât la centru să-i ceară să-i facă din nou "oameni normali": "Sunt părinţi care le întreţin consumul. Ca să-i vadă liniştiţi le cumpără ei etnobotanice".
Părinţii care cedează
Ana Maria e singura fată din grup. Are 20 de ani şi acum un an cântărea 37 de kilograme. Ai ei au făcut la fel: ca s-o ştie acasă, îi luau cu mâna lor etnobotanice şi seringi şi-i dădeau să se injecteze. Asta după o perioadă în care fata nu venea cu săptămânile acasă, pentru că era la "cuib": "Cuibul este un apartament unde se întâlnesc consumatorii. Cei care vin acolo trebuie să aducă droguri şi pentru ceilalţi". Ana Maria avea 13 ani când şi-a băgat prima oară în venă. Era ketamină.
După un an, trecuse pe heroină, apoi la "legale" şi tot aşa până când a împlinit 19 ani şi a fost adusă la tratament. Părintele Iulian ascultă cum explică fata situaţia ei din trecut. N-ar vrea să mai ştie tinerii "curaţi", nu cumva să le dea idei. "Ai mei mi-au dat toată libertatea. Ce simţi atunci? Simţi cel mai frumos lucru din lume. Când îţi revii, simţi durere multă. De aia trebuie să cauţi, să faci rost din nou şi din nou".
27 de kilograme
Preotul spune că e o luptă viaţa asta a lor. Şi cât chin! Să nu dormi cu săptămânile, iar o bucată de pâine înghiţită să ţi se pară o piatră. Când avea 27 de kilograme, Ana Maria mânca un bol cu supă strecurată în două ore. Un pahar cu apă îl bea în două zile: "Mama pleca să-mi cumpere plicurile şi eu stăteam acasă. Când venea, mă condiţiona: mănânci şi sunt ale tale. Dacă nu, să te doară". Plângea şi mânca. Se droga şi râdea.
Sevrajul e tăiat din scurt cu metadonă. Dependenţa se vindecă cu rugăciuni la părintele Iulian Scarlat
"La 19 ani, aveam 37 de kile. Un bol de supă strecurată îl mâncam în două ore. Fac tratament cu metadonă."
ANA-MARIA, toxicomană
"Mă şochează", a spus părintele Iulian când a auzit că sunt tineri care pisează medicamente psihotrope apoi şi le injectează în vene
FOTO: VLAD STĂNESCU
Tratament: discuţii, muzee, parcuri
Părintele Iulian Scarlat a scăpat până acum zeci de oameni de boala stupefiantelor. C-au fost copii, tineri sau oameni în toată firea nici nu mai are importanţă. Le cunoaşte stările de rău şi ştie că "durerea aia din corp" nu trece decât dacă, aşa cum spune el, le întinzi o mână. Îi vede plecând "curăţaţi" pe uşa spitalului, dar unii se întorc mai bolnavi cum n-au fost vreodată. Nu găsesc plecarea de la centru decât ca pe o şansă să te "spurci" iar la heroină sau la legale. Se căiesc. Promit. "Dar ce poţi să promiţi mai mult decât ai făcut-o în faţa Domnului? Le spun că sunt şi eu obosit. Am obosit să-i tot văd pe-aici".
La Centrul Sfântul Stelian, preotul le vorbeşte în fiecare zi despre viaţa fără păcat. Cine vrea să-l asculte, vine şi-a doua oară. Îi duce la muzee şi prin parcuri sau doar vorbesc, la "narcoticii anonimi", despre cum e viaţa legată de prafuri şi de seringi. Şi parcă nici n-ai vrea să-i asculţi vreodată.
Stările de paranoia: "Vedea mascaţi şi poliţişti peste tot"
La centru a venit şi Marius, un tânăr de 33 de ani. Părintele îi vorbeşte în argoul drogodependenţilor: "Etnobotanicele astea dau stări de paranoia. Noi spunem despre unul ca ăsta că «îşi ia film», adică intră în halucinaţia lui". Marius are prieteni care vedeau poliţişti peste tot, se credeau urmăriţi, chiar şi-atunci când erau singuri acasă: "Un altul vedea foc în faţa blocului şi stropea cu apă. A sfârşit aruncându-se de la balcon".
Tânărul face acum tratament cu metadonă. Recunoaşte că, atunci când vede o doză de heroină, îl ia cu ameţeli şi i se pune o durere în stomac. Dar spune că nu-l mai tenetează. Când a trecut la etnobotanice, dormea lângă maga
zin, ca nu cumva să piardă starea euforică: "Am fost şi arestat pentru trafic". A ieşit, a făcut o pauză şi s-a reapucat. În ultimele luni, ca toxicoman n-a injectat în vene decât prafuri legale: "Aveam semne pe mâini, aveam bube. Dar cui îi păsa de ele?"
"Le spun că în fiecare zi, de câteva ori pe zi chiar, sunt la ruleta rusească. Când se externează şi vin doar pentru pastilele de metadonă, ei ies pe uşă şi pe mine mă ia cu frică. Am obosit să-i tot văd pe-aici."
IULIAN SCARLAT, preot
"Mergeam la geam şi plângeam"
Părintele Iulian Scarlat are 36 de ani şi nu trece o zi fără să se minuneze ce mai pot aduce drogurile astea. A văzut injectaţi plini de bube, de escare, scheletici şi cu ochii împăienjeniţi de substanţe. I-au rupt inima şi s-a rugat pentru ei. Au fost momente când a crezut că nu mai poate: "Căpătasem o depresie când, într-un an, am pierdut douăzeci de suflete. Luau nişte medicamente psihotrope. Le pisau şi le băgau în venă. Şi felul în care mor...
Pe unul, mama lui l-a găsit într-o gaură de sub un bloc. Am zis că nici nu mai fac fotografii cu ei. Am găsit o poză într-o zi, în care erau patru. Doi muriseră. Ce poţi să simţi? Mă trezeam dimineaţa, mergeam la geam şi plângeam. Dar nu ştiu de ce mergeam la geam. Oare ce aşteptam să văd acolo?" Părintele a scăpat de depresie cu tratament.
A amuţit într-o zi când, la urgenţe, au venit două fetiţe: una avea 9 ani, cealaltă 12: "Te înfioară. Un copil de 9 ani trebuie să ceară bomboane, ciocolată, nu droguri. 90% dintre ei au hepatita C. Şi au explodat cazurile de infectare cu HIV din cauza «legalelor». Mă şochează. Eu le spun că în fiecare zi, de câteve ori pe zi chiar, sunt la ruleta rusească. Drogul te ucide. Dar mai întâi te dezumanizează. După ce scoate sufletul din tine, te ratează pe orice plan".
"S-alergi drogat e greu"
Marcu ar fi trebuie să ajungă "la o echipă mare" de fotbal. La 15 ani, când era unul dintre cei mai buni juniori la club, a prins drag de-o fată. Nici nu mai ştie cum i-a spus aia, într-o seară, să-şi bage ceva în venă, "ca să se simtă amândoi bine în pat". Era heroină. Timp de cinci ani, până în 2004, s-a injectat continuu. La testele anti-doping a picat, iar echipa l-a suspendat cinci ani. Îşi dăduse şi el seama că nu mai poate continua: "Nu mai puteam. S-alergi drogat e greu. 90 de minute, pe teren, eşti bine. Dar după aia..."
Marcu abia aştepta să-l descopere cineva din familie, să-l oprească. S-a întâmplat să fie fratele mai mare. L-a ajutat şi, din 2004, Marcu ia tratament cu metadonă.
A mai călcat strâmb de câteva ori, iar părintele Iulian l-a primit, pentru că, aşa cum alt pacient i-a scris pe planşă, "nu există vindecare fără recădere". "Recăderea lor înseamnă că, după externare, se reapucă de consum. Au fost cazuri în care unii n-au mai putut intra în program pentru că se spurcaseră de prea multe ori. De fiecare dată când pleacă stau cu teamă. Mi-e frică, vă spun drept. Dar Dumnezeu trebuie să le stea în faţă. Lui i-au promis că ultima oară a fost ultima oară", explică Iulian Scarlat. Pacienţii îi jură că nu mai pun mâna pe doze. Crezi în cuvântul lor şi ai aşteptarea "să nu mai facă". Dar mulţi încalcă jurământul.
9 ani este vârsta celui mai mic toxicoman venit la centrul Sfântul Stelian din Capitală. Era o fetiţă!
Recomandările noastre
