Un popor scutit de sport. Ne-a depășit Coreea de Nord

Încep cu un an de referință: 1988. Atunci, România a ocupat locul 8 pe națiuni la Olimpiada de la Seul. Un alt an de referință este 2016, când am reușit să ocupăm locul 47. Adică, în 28 de ani am coborât 39 de locuri, înregistrând cea mai abruptă decădere din istoria sportului mondial.

Am „reusit” să fim devansați până și de Coreea de Nord (locul 34).

Democrația fără sistem

Majoritatea ne-am dorit democrația, liberalismul și ieșirea din chingile impunerilor obligatorii ale sistemului comunist. Am pomenit cuvântul sistem? Aoleu! Da, a fost un sistem cu multe hibe dar și cu părți pozitive. În privința sportului, fără doar și poate, a fost unul pozitiv.

Obligat sau nu, copiii făceau mișcare. Pe lângă aceasta existau baze sportive, mult mai multe cluburi decât azi iar despre permisivitate si posibilități, nu există comparație. Sportul mai însemna la comuniști și un domeniu de fală națională și internațională, iar pentru mulți tineri și un mod de-a răzbi în viată.

Ce-a pus democrația în loc? Nimic. Au dispărut peste 2000 de cluburi sportive, peste 1000 de baze sportive au fost înlocuite cu mall-uri și imobile. Ce este mai grav e faptul că sportul școlar și cel universitar mai există doar pe hârtie. In toată Europa civilizată elevii au 4 ore săptămânale OBLIGATORII în programa școlară, noi le-am redus la două! Toată Europa construiește baze sportive, „democrația” românească le demolează.

Guvernanți agramați, unii chiar analfabeți funcționali

Apariția internetului și ale altor preocupări ale tinerilor nu justifică absolut deloc dispariția activității fizice. Copiii sunt ca maimuțele. Ei imită și se pot conforma cu o singură condiție: să aibă cine să-i îndrume. Normal așteptările ar trebui să vină din partea părinților și profesorilor.

Dacă nu, din partea guvernanților. Dar care guvernanți, atâta timp cât , iată, în 30 de ani de așa zisă democrație s-au schimbat 18 guverne. La conducerea MTS s-au succedat nu mai puțin de 27 de miniștri și în Parlament am fost reprezentați de peste 5000 de oameni.

Ce pretenții putem avea să-i incurajăm pe tineri întru’ practicarea sportului atâta timp cât 75% dintre conducătorii țarii sunt agramați, școliți doar ca să aibă diplome și interesați doar pentru obținerea și consolidarea unui scaun călduț sub fund.

Statisticile demonstrează că și din acele două ore săptămânale de sport din programa școlară greșită se găsesc soluții să se absenteze.

În școli, scutiri medicale pe bandă rulantă

Peste 30% dintre elevii din România sunt scutiți de orele de sport! Bineînțeles că nimic nu poate fi invocat, ca motiv real. Nici lipsa infrastructurii, nici a cadrelor didactice, care sunt câtă frunză și iarbă și nici existența baremurilor de notare crescânde, menite pentru unii de-a le strica media școlară.

Mai degrabă aș marșa pe ultima variantă. Dacă sportul ar fi tratat în școli nu doar ca materie secundară, ci ca matematica, să zicem, lucrurile ar arăta cu totul altfel. Faptul că elevul nu progresează la săritura in lungime in clasa a 11-a este nimic altceva decât consecința lipsei de mișcare și de exercițiu. A repetiției și continuității. Exact ca la matematică. Si-atunci de ce trebuie să sperie materia numită educație fizică?

Un popor scutit de sport. Părinții, profesorii și medicii sunt complici

Pe acest fond și-au făcut rapid apariția și complicii părinților și ai profesorilor. Ei se numesc medici. Fie că sunt de școală, de familie, de specialitate, de spital, ei contribuie masiv la îmbolnăvirea tinerilor de azi și a maturilor de mâine. Priviți, vă rog, la fundurile și coapsele tinerelor!

Sunt otova și identice ca formă, la un mare număr. Priviți vă rog, la sânii și colăceii pe care îi posedă mulți băieți, la mersul împiedicat, la lipsa de curaj, la dioptriile crescute timpuriu, la frica de rece, de cald, de ploaie, de vânt etc, a acestora!

Inocularea fricii

Normal că la maturitate să li se inoculeze ușor teama. Teama de familie, de școală, de pierderea unui loc de muncă și cei mai grav, teama de ei înșiși. Vor deveni yesmeni, vor munci și puțini vor gândi.

Scopul lor în viață va deveni “multinaționala” și nu inițiativa privată, slug[rnicia și nu demnitatea. Vor avea exact profilul politicienilor români.

Mândria părinților: Chiului de la sport?

În tot acest timp, părinții se mândresc că ăl’ mic știe o poezie, vorbește engleză, cunoaște Excel, dar nu se îngrijorează de aspectul și sănătatea lui Gigel și a Iuliei. Doctorilor nu le pasă pentru că o eliberarea unei scutiri medicale la orele de sport li se pare un act de binefacere, de prietenie și uneori un aducător de șpagă.

Cui folosește o astfel de abordare? Sănătății unui popor, în nici un caz. Lipsa unui sistem, obligatoriu sau nu, bagatelizarea sportului în școli, lipsa legislației , fie ea și copiată de la țări cu altfel de abordare, inconștienta guvernanților indiferent de coloratură, a dus la această gravă stare de fapt. Despre ce performanță sportivă putem vorbi când există o astfel de abordare a sportului?