Desigur, în stoarcerea acestui interviu de semnificaţii, locul principal îl ocupă conţinutul. Asta nu înseamnă trecerea cu vederea şi a datelor ţinînd de împrejurări.
E un lucru îndeobşte cunoscut pentru cei din presă că un demnitar – fireşte, unul care se respectă – nu acordă interviuri nitam-nisam sau pe ochi frumoşi. La SRI, ca şi la Guvern, ca şi la Preşedinţie   e o coadă de cereri de interviuri, venite dinspre site-uri, ziare, televiziuni, radiouri. De regulă, răspunsul pozitiv depinde mai puţin de insistenţele redacţiei şi mai mult de calculele demnitarului.
Altfel spus, cînd demnitarul consideră că trebuie să iasă în spaţiu public, ia la mînă cererile de interviu de pe birou, alege una (nu la întîmplare, ci după calcule de imagine) şi anunţă personal sau prin secretariat că-n ziua cutare e dispus să dea un interviu. Sînt sigur, din acest punct de vedere, că aşa s-au petrecut lucrurile şi-n cazul interviului dat de Eduard Hellvig Evenimentului zilei.
În chip automat, analistul se întreabă:
De ce Evenimentul zilei?
De ce acum şi nu ieri sau mîine?
La prima întrebare răspunsul e simplu. Cînd vrei să ai impact, dai un interviu unei publicaţii nu numai de prestigiu, dar şi care nu poate fi bănuită ca avînd vreo legătură cu tine. La un moment dat, în decembrie 1995, a apărut în presă Dosarul de la Securitate  al lui Virgil Măgureanu, directorul SRI de la vremea respectivă. El a fost dat spre publicare de însuși Virgil Măgureanu Evenimentului zilei condus de mine, fapt senzaţional despre care am scris pe undeva.
De ce Evenimentul zilei?
Nu numai pentru că ziarul de la vremea respectivă era o autoritate pe piaţa media, dar şi pentru că era una dintre publicaţiile cele mai severe cu Virgil Măgureanu.
Asemănător, Eduard Hellvig va fi socotit că un alt ziar sau un alt site ar fi fost suspectat de bunăvoinţă faţă de el şi faţă de Servicii.
Întrebarea capitală De ce acum? devine cu atît mai grea de semnificaţii cu cît, în general,  directorii de Servicii Secrete nu se grăbesc să se afişeze mediatic. Avem astfel îndreptăţirea să credem că interviul din Evenimentul zilei dă curs unei nevoie simţite de Eduard Hellvig să intervină în spaţiul public.

De ce?
Răspunsul ni-l dă un dialog care are loc între redacţie şi Eduard Hellvig:
„– Deci nu aveţi nici o legătură cu candidatura lui Marian Munteanu?
– Nu, categoric, nici măcar nu-l cunosc”.
Pentru un mai puţin cunoscător al scenei noastre publice, dialogul pare rupt din Căldură mare de Caragiale.
Pare cam hodoronc-tronc să-l întrebi pe directorul SRI dacă are vreo legătură cu candidatura lui Marian Munteanu din parta PNL. Pare şi mai hodoronc-tronc că Eduard Hellvig nu-şi face cruce pentru a marca bizareria întrebării.
În realitate, atît întrebarea, cît și răspunsul sunt justificate.
Cunoscătorii scenei publice ştiu  că-n presa de Dreapta, voci importante ale acestei părţi a presei l-au acuzat pe Eduard Hellvig de implicare pînă peste cap în desemnarea lui Marian Munteanu. Printre aceste voci s-a numărat şi cea a lui Vladimir Tismăneanu.
Dialogul de mai sus are rost în aceste condiţii.
Directorul SRI răspunde unor acuzaţii din spaţiul public. Şi astfel putem bănui şi explicaţiile pentru brusca intervenţie a lui Eduard Hellvig în spaţiul public.
Una dintre ele stă în necesara delimitare de acuzaţia c-ar fi avut vreun rol în desemnarea lui Marian Munteanu.
Dezminţirea lui Eduard Hellvig urmează altor două:
Celei a lui Klaus Iohannis şi celei a lui Rareş Bogdan.
Trei dezminţiri cu iz de lepădare sînt o grea lovitură pentru PNL.
Cînd e vorba de o decizie nimerită, o decizie de succes, mulţi se grăbesc să şi-o asume. Şi dacă n-au contribuit la ea, în condiţiile unei decizii fericite, toţi cei suspectaţi tac, lăsînd să circule mai departe zvonul c-au fost şi ei pe acolo.
O altă explicaţie şi cea mai importantă e dată de dialogul anterior celui despre Marian Munteanu:
„E interesantă propunerea dumneavoastră, însă sînteţi acuzat, explicit, de o anumită parte a presei şi, mai puţin explicit, de unii politicieni că sînteţi încă implicat în activitatea politică. Cum comentaţi?
Haideţi să lămurim acest aspect, sper că pentru totdeauna. Eu am depus un jurămînt faţă de statul român, nu faţă de vreun partid sau vreun interes al cuiva. Sigur, acest lucru a deranjat în anumite medi şi, dintr-o anumită perspectivă, pot înţelege. Însă, vă mărturisesc că mă aşteptam la mai multă responsabilitate din partea unor politicieni şi jurnalişti care mă cunosc de peste un deceniu, atunci cînd aruncă în spaţiul public astfel de ipotze fără nici o legătură cu realitatea. Atunci cînd nu există informaţii despre o anumită speţă politică, cînd opinia publică nu găseşte uşor o explicaţie pentru o decizie politică, există tendinţa asta, specifică conspiraţionismului românesc din anii 90, de a implica SRI-ul în tot şi în toate. Le readuc aminte acestora că sîntem în 2016! Eu am dobîndit valorile democraţiei acasă, şi nu în politica românească. Şi cred că echilibrul instituţional al SRI ţine de modul cum voi reuşi să transmit aceste valori. Eu cred că am reuşit, iar astăzi SRI este rupt total de activitatea politică. Şi aşa va rămîne, cel puţin pe toată perioada mandatului meu.”
După opinia mea, Eduard Hellvig a dat acest interviu, pentru c-a simţit plutind în aer o mare, o uriaşă primejdie:
Cea de a fi suspectat că sub conducerea sa SRI se implică  în bătălia politică.
Am citit acest interviu cu deosebit interes. Nu numai pentru că Eduard Hellvig evită în chip inteligent limbajul de lemn al directorilor civili de Servicii cînd ies în spaţiul public, dar şi dintr-un alt motiv.
Mă pregăteam să scriu şi să public un comentariu sever despre ceea ce eu numeam Riscul întoarcerii SRI la epoca Măgureanu.
Uitîndu-mă prin editorialele mele din anii 1990-1996, îmboldit de cazul Marian Munteanu, am rămas surprins de numărul însemnat al celor dedicate lui Virgil Măgureanu, directorul SRI de la vremea respectivă.
Căutînd o explicaţie, mi-am dat seama că în jurul lui Virgil Măgureanu se făcuse legenda Şarpelui cu ochelari, a şefului de SRI care face şi desface în politica românească.
Imaginea aceasta, nu întrutotul justificată îşi avea explicaţia în trei fapte de necontrazis:
1) Virgil Măgureanu era un politolog recunoscut.
2) Virgil Măgureanu venise în fruntea SRI  dinspre politică.
3) Virgil Măgureanu trecea drept membru al echipei Iliescu.
Lesne de făcut imaginea unui personaj malefic pe seama căruia se puneau mai mult sau mai puțin îndreptățit, după opinia mea exagerat,  toate întîmplările ciudate, greu de explicat, din viaţa publică.
Da, dar această imagine a dăunat cumplit SRI prin atmosfera creată în presă şi-n politică în jurul Serviciului.
Una de teamă ca de fostă Securitate, dublată de o ostilitate care aştepta scînteia să se manifeste public.
Amintindu-mi de această imagine, mi-am dat seama că după plecarea lui Virgil Măgureanu nici un director SRI n-a mai beneficiat de imaginea de Factor atotputernic, autor din umbră al unor eveniment ciudate.
Asta pînă la Eduard Hellvig.
După George Maior, director care, deşi autor de cărţi, a trecut drept unul preocupat de ţinerea Serviciului departe de ciorba politică internă, a venit Eduard Hellvig.

Acuzat mai întîi de impunerea candidaturii lui Cristian Buşoi şi ulterior de cea a lui Marian Munteanu, dar şi de alte fapte, puse pe seama SRI, în general, Eduard Hellvig se profila ca un director prin care SRI s-a întors la perioada Măgureanu.
Răspunsul dat la întrebarea cu implicarea în politică se vrea astfel o punere la punct necesară.
Nu ştiu dacă SRI e implicat în politica internă la proporţiile imaginii publice.
Ştiu însă că aceasta e imaginea SRI la ora actuală.
Şi mai ştiu că această imagine, catastrofală pentru SRI, nu poate fi înlăturată printr-un simplu interviu oricît de bun ar fi el.