Din cuprinsul articolului
Romulus P.Voinescu a decedat la 19 aprilie 1936, la București. A fost omul care a făcut definitiv trecerea de la spionajul militar propriu-zis la Poliția de Siguranță și serviciile secrete moderne. A fost om de cultură, a fost francmason, descendent al Voineștilor, una din marile familii boierești din Moldova și Țara Românească. Ca francmason, a condus ca venerabil Loja „Solidaritatea”
Romulus P. Voinescu - omul din spatele renumelui
Că era cunoscut în perioada interbelică de către toți, nu încape îndoiala. Marele Constantin Tănase, în scheciul radio cu Traian care vine să-și vadă urmașii din Carpați, când e întrebat dacă se mai știe cine e Romulus, răspunde cu subînțeles: „E la Siguranță!”
Romulus P.Voinescu s-a născut la București, la 2 august 1867. Provine dintr-o familie celebră, Voineștii, înrudiți cu boierii Căplești și Urlățeni, familia boierească a Voineștilor având două ramuri, ramura originară din Moldova și ramura din Muntenia.Romulus P. Voinescu a făcut studiile juridice la București, luându-și Doctoratul în Drept la Paris. A funcționat inițial, ca magistrat. Vremurile se schimbau iar „la vremuri noi” trebuiau „oameni noi”.
„Binecuvântarea” lui Vasile Lascăr
Șansa lui Romulus P. Voinescu s-a numit Vasile Lascăr, considerat „părintele Poliției” din România. Romulus P.Voinescu avea puțin peste 22 de ani în 12 ianuarie 1903, când Vasile Lascăr semna decizia cu nr.977 în care Romulus P.Voinescu, instalat deja în fruntea Departamentului Siguranței Generale, era însărcinat să efectueze o călătorie de studii în Occident (studiile îl recomandau cu prisosință), pentru a contribui la crearea unui serviciu secret competitiv.Romulus P.Voinescu și-a încheiat misiunea în circa 6 luni de la însărcinarea primită.
Timp de 11 ani, din 1903 și până la 1914, Romulus P.Voinescu a reformat Siguranța din cadrul Ministerului de Interne. A urmat în acest sens și un curs special la instituția de profil a Franței, una din cele mai bune din istoria modernă europeană. Acest fapt i-a permis să fie în fruntea delegației românești care a participat, în aprilie 1914, la Primul Congres al Poliției Judiciare din istoria europeană a instituției. Acestea s-au desfășurat la Monaco, în perioada 14-18 aprilie 1914. Peste numai câteva luni, avea să izbucnească Primul Război Mondial, România, fiind neutră timp de doi ani.
Romulus P. Voinescu și „Lista lui Gunther”
Serviciul coordonat de Romulus P.Voinescu a dat lovitura. În vara anului 1916, servieta Ministrului Germaniei la București, Hillmar von dem Bussche a fost sustrasă din mașina acestuia (alte surse susțin că a fost sustrasă dintr-un tren internațional). Evident, Siguranța „s-a oferit” să-i recupereze servieta. Diplomatul german a omis să anunțe incidentul, mizând pe loialitatea regelui Carol I, german de origine, însă Siguranța a găsit acolo nu doar cifrul diplomatic ci și o listă cu oamenii plătiți de germani. Ionel Brătianu a ținut lista la secret.
Romulus P. Voinescu nu s-a oprit aici. Serviciul său a continuat să analizeze arhivele societăților germane și austriece, care după intrarea României în război, contra Austro-Ungariei în vara lui 1916.
O viață de fondator al serviciilor secrete românești
Romulus P.Voinescu s-a retras din activitatea de la Siguranță, la 4 noiembrie 1928. A primit mulțumiri publice de la viitorul premier și ministru de externe Gheorghe Tătărescu, pe atunci subsecretar de stat la Ministerul de Interne.
După o activitate de 25 de ani în fruntea Siguranței, veteranul Romulus P.Voinescu s-a asigurat că îl lăsa în locul său pe Eugen Cristescu. Eugen Cristescu va unifica serviciile lui Romulus P. Voinescu și Mihail Moruzov din 1940, în mandatul de prim-ministru al generalului-dictator Ion Antonescu -mareșal din 1941). Romulus P. Voinescu a continuat să fie consultant în domeniul siguranței naționale, cum am zice astăzi.
Totuși, în ultimii 6 ani din viață, din 1928 și până în 1936, Romulus P.Voinescu a asistat la degradarea sistemului de securitate versaillez și la incapacitatea politicienilor români de se pune în gardă față de surprinzătoarea dar previzibila apropiere germano-sovietică, acesta făcându-se „împotriva noastră”, cum declarase diplomatul Nicolae Titulescu.
