Un obiect misterios din spațiu trimite semnale către Pământ la fiecare 44 de minute. Video
- Antonia Hendrik
- 17 iunie 2025, 21:52

Un obiect misterios din cosmos produce impulsuri regulate, la fiecare 44 de minute, stârnind curiozitatea cercetătorilor. Acest fenomen a fost observat pentru prima dată cu telescopul australian ASKAP și confirmat de observatorul Chandra al NASA.
Un obiect misterios sfidează modelele convenționale
Cercetătorii au de-a face cu o enigmă cosmică fără precedent: impulsurile emise durează aproximativ două minute și sunt compuse atât din unde radio, cât și din radiații X, un detaliu care complică și mai mult înțelegerea acestui obiect.
„Este complet diferit față de orice am mai văzut până acum”, a declarat Andy Wang, autorul principal al studiului și astronom la Universitatea Curtin din Perth, Australia.
Situat la o distanță de aproximativ 16.000 de ani-lumină de Pământ, ASKAP J1832-0911 sfidează modelele convenționale ale evoluției stelare. Cercetătorii iau în calcul mai multe ipoteze privind natura sa:
- ar putea fi o stea moartă cu un câmp magnetic extrem de puternic
- sau un sistem stelar binar.
Cu toate acestea, niciuna dintre teorii nu explică pe deplin comportamentul observat. Unul dintre aspectele cele mai intrigante este detectarea simultană a semnalelor radio și a razelor X.

Obiect misterios. Sursa foto: Chandra
Un nou membru într-o clasă rară de obiecte cerești
Până acum, doar zece astfel de fenomene au fost documentate în întreaga lume. Ce face ca acest obiect misterios să fie unic este faptul că-i primul LPT care emite și raze X, adăugând o nouă dimensiune de mister și complexitate.
„Este ca și cum ai găsi un ac într-un car cu fân”, a spus Wang, subliniind coincidența remarcabilă în care atât ASKAP, cât și Chandra cercetau exact aceeași regiune a cerului în același timp.
Descoperirea aduce în prim-plan o realitate fascinantă: universul este încă plin de necunoscut. Obiecte precum ASKAP J1832-0911 sfidează așteptările științifice și obligă comunitatea astronomică să-și regândească ipotezele.
„Descoperirea acestui obiect sugerează că ar putea către multe altele, încă nedetectate”, a adăugat Nanda Rea, co-autoare a studiului și cercetătoare la Institutul Catalan pentru Studii Spațiale.
Acest obiect misterios pune lumea științei pe gânduri
Studiul, publicat în prestigioasa revistă Nature, este un nou exemplu al modului în care tehnologia modernă, inclusiv observarea pe mai multe lungimi de undă, revoluționează astronomia.
Telescopul spațial Hubble a fost un pionier în acest domeniu, iar ASKAP și Chandra continuă această tradiție, oferind date complementare care permit o înțelegere mai profundă a cosmosului.
Pe măsură ce cercetările asupra acestui obiect continuă, oamenii de știință speră că ASKAP J1832-0911 va dezvălui indicii esențiale despre comportamentul stelelor moarte și natura radiațiilor cosmice. Iar semnalele, ticăind la fiecare 44 de minute, arată că spațiul încă ascunde multe secrete care așteaptă să fie descoperite, scrie farmingdale-observer.com.