Românii vor primi un nou tip de pensie. Guvernul a aprobat proiectul de lege propus de un senator PNL. Află care sunt persoanele care se încadrează pentru acest venit.
Vlad Pufu a anunțat, pe Facebook, că românii care lucrează în alte state membre ale Uniunii Europene și au contracte de muncă vor putea beneficia de un nou tip de pensie. De asemenea, senatorul PNL a mai adăugat că această pensie e „un produs de economisire voluntară, contribuțiile fiind deductibile fiscal, iar momentul plății este decis de fiecare persoană în parte”. Mai exact, este vorba de produsul paneuropean de pensii personale (PEPP). Acest venit a fost creat de Uniunea Europeană drept măsură împotriva sărăciei.
De asemenea, acest proiect realizat de UE și preluat și de România vrea să remedeizeze problema de mobilitate din țările membre organizației. „Existența unei piețe de pensii fragmentate la nivel european a descurajat migrarea forței de muncă în unele cazuri sau mutarea unor familii dintr-un stat european în altul pentru că nu puteau să-și aducă pensiile personale sau pierdeau unele beneficii de contributivitate”. Așadar, cetățenii UE își vor putea porta pensiile dintr-o țară în altă fără să piardă vreun drept, a mai explicat senatorul PNL.
Guvernul a fost de acord cu noile pensii
Vlad Pufu a continuat prin a spune că proiectul de lege a fost deja aprobat de Guvern. De asemenea, instituția competentă care se va ocupa de acest tip de pensii este Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Autoritatea va avea următoarele atribuții: înregistrare, supraveghere, investigație și control. În același timp, și BNR va fi responsabilă pentru supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, furnizori sau distribuitori de PEPP.
Același proiect de lege mai susține introducerea de „prevederi prin care se stabilesc anumite condiţii aplicabile subconturilor naţionale din România, aferente fazei de acumulare şi fazei de plată a pensiilor”. În ceea ce privește condiţiile de pensionare sau actul normativ naţional aplicabil vizând tratamentului fiscal al contribuţiilor la PEPP şi veniturilor din pensii aferente PEPP, sunt și ele regăsite în același proiect. În plus, sunt menționare sancțiuni și măsuri administrative pentru încălcările legislației. Senatorul PNL a conchis prin a spune că proiectul de lege a primit vot pozitiv și în Senat.