La şapte ani după „Nemesis”, un nou film din seria SF ajunge pe marile ecrane. Mii de fani s-au strâns joi la premiera de gală.
Când celebrului producător al serialelor „Lost” şi „Alias”, J.J. Abrams, i s-a propus să regizeze un nou „Star Trek”, cineastul a dat din umeri: „Nu eram chiar cel mai mare fan”. Mărturisire pentru care fanii înrăiţi ai francizei încă îi păstrează o bilă neagră.
Versiunea sa, „Star Trek: Un nou început” - care a avut premiera de gală joi, la Hollywood, şi va intra pe ecranele româneşti vineri, 8 mai - se anunţă „mai plină de acţiune decât orice alt episod din istoria seriei”. „Noul început” le e oferit fanilor la şapte ani după ultimul film, „Star Trek: Nemesis”, şi la patru după moartea lentă a seriei TV cu echipa navei Enterprise.
Scenariul e unul dintre motivele pentru care J.J. Abrams s-a înrolat în proiect, deşi, după cum o repetă pentru „USA Today”, nu-l impresionau poveştile din „Star Trek”. Filmul pune accent pe ideea călătoriei în timp şi se întoarce puţin la originile seriei SF. Doi tineri abia ajunşi pe Enterprise, Kirk (Chris Pine) şi Spock (Zachary Quinto), se angajează într-o aventură care-i duce pe Planeta Vulcan. Cei doi încearcă să-i salveze pe membrii navei USS Kelvin, atacată de romulani, în frunte cu Nero (Eric Bana). „Aş fi şocat dacă acest film n-ar revigora întreaga franciză”, spune Leonard Nimoy (vechiul Spock), ami ntind de anii în care „Sta r Trek” a agonizat din lipsă de idei. Fanii, entuziasmaţi
Entuziasmul cu care l-au primit sute de fani joi, la Hollywood, le dă producătorilor de la Paramount speranţa unor încasări generoase. Susţine aceeaşi idee şi Roger Nygard, regizorul documentarului „Trekkies” despre fanaticii serialului. „O să-l vadă pentru că încă le place să-l critice şi să vorbească despre el. Indiferent ce va aduce filmul ăsta, se vor du ce să-l vadă”, e convins cineastul, referindu-se la generaţia anilor '80, care a crescut cu „Star Trek”.
Tot „un nou început” e şi în chestiunea bugetului: dacă celelalte cinci filme de cinema au încasat 100 de milioane de dolari, noua peliculă are, ea singură, un buget de 130 de milioane. PREMIERĂ
„Îngeri şi demoni” la Vatican
O altă premieră care încinge lumea filmul zilele acestea este „Îngeri şi demoni”, în regia lui Ron Hoeard, o continuare a „Codului lui Da Vinci”, după cartea lui Dan Brown. Luni, filmul se lansează la Roma, aproape de Vatican, care le-a interzis producătorilor să filmeze pe lângă catedralele oraşului.
Înalţii prelaţi nu agreează sub nici o formă scenariul ecranizării, în care o sectă periculoasă, Illuminati, plănuieşte în secret să arunce în aer întregul Vatican, exact în ziua în care e ales noul Papă. Profesorul Robert Langdon are la dispoziţie doar o zi pentru a salva Roma. Producătorii au găsit însă o metodă să sfideze Vaticanul: au recreat digital locurile, realizând peste 250.000 de fotografii şi filmând. Imaginile au fost capturate de zeci de fotografi deghizaţi în simpli turişti. Filmul ajunge în cinematografele româneşti pe 15 mai.
ROL. „Îngeri şi demoni” îl are ca protagonist pe Tom Hanks Foto: Reuters